Maceratul de coji de ouă

Există o diferență între mineralele sub forma lor brută și cele care se găsesc într-un organism viu. Specialiștii vor nega acest lucru, deoarece din punct de vedere al formulei chimice sunt identice. Diferența este mult mai profundă, la nivel de informație. Mineralele și vitaminele care se sintetizează la nivelul unui organism viu li se imprimă un set anume de informații, facându-le astfel ușor și integral asimilabile și fără să provoace efecte adverse. Ca să înțelegeți mai bine, atunci când consumăm un produs sintetic e ca și cum ai cumpăra o imprimantă fără să ai drivere pentru ea. Ai cumpărat-o, o ai, dar nu te poți folosi de ea.

Există în natură surse suficiente pentru orice fel de element necesar organismului uman, dar în general vom încerca să ne axăm pe acele surse abundente și ușor de procurat. Calciul, pentru că în mare parte despre el vreau să vorbesc în acest articol, ne putem orienta asupra cojilor de ouă sau a cochiliilor de scoici. Principalele substanțe active ale cojilor de ouă sunt acizii (citric și malic), vitaminele (C, B, PP și provitamina A),  minerale (calciu în principal, siliciu, mangan, fosfor) și enzimele.

Se recomandă în tratarea insuficienței paratiroidiene (hipocalcemie și spasmofilie), tulburări de creștere, osteoporoză, fracturi, parodontoză, gravidie, alăptare etc.

Spre deosebire de calciul sintetic, cojile de ouă nu provoacă hipercalcemie și nici nu produc calcifieri ale diferitor structuri ale organismului. O să vedeți într-un articol viitor cum bolile care au fenomene de calcifiere sunt de fapt o lipsă de calciu organic din organism și nu invers așa cum se crede în cadrul medicinei convenționale.

Prepararea este cât se poate de simplă. Cojile de ouă crude se spală bine și apoi se lasă 1-2 zile la uscat. Se rup în bucăți cât mai mici și apoi se dau prin râșnița de cafea până se obține un praf fin asemănător făinei. Într-un bol de sticlă sau porțelan se amestecă 2 părți praf de coji de ouă cu 4 părți miere de albine pură și 1 parte suc de lămâie (dintr-o lămâie stoarsă). Se omogenizează bine și se toarnă într-o sticlă (din sticlă) închisă la culoare. Se agită de 2-3 ori pe zi timp de 1 săptămână. Se păstrează la frigider pentru încă maxim 6 săptămâni.

Se admnistrează câte o lingură de 3 ori pe zi la mesele principale, diluat în 100-200 ml de apă sau ceai. Durata tratamentului este de 2-4 săptămâni. Se poate relua după o pauză de 1-2 săptămâni. 20160512_214532             20160512_221239

Mai mult calciu decât în lapte? Maceratul de Orz verde cu miere

Ne plângem că nu reușim să adunăm nutrienții necesari unui stil de viață sănătos atunci când urmăm o dietă slabă în produse de origine animală. Dacă mâncăm doar salată verde și roșii de Turcia, aveți perfectă dreptate, chiar mai mult, ne supunem unui risc mai mare să dezvoltăm unele afecțiuni decât în cazul în care am consuma produse de origine animală. Atunci, ce e de făcut? În primul rând trebuie să ne axăm pe așa zisele superalimente, care conțin o gamă variată de nutrienți și pe rețetele noi pentru societatea modernă, dar în același timp vechi de mii de ani. Ele ne asigură tot ce avem nevoie, în plus ne vor și vindeca de boli prin acțiunea lor terapeutică.

Orzul este printre cele mai vechi cereale cultivate de om. Un alt aspect important este că această plantă cerealieră are origini vechi pe meleagurile Europei Centrale (peste 7000 de ani), fiind perfect acceptat de genele noastre. Consumând astfel de alimente, decodate complet de organismul uman, beneficiem de toate avantajele nutriționale și chiar mai mult decât atât, dar nu voi intra acum în detalii.

Orzul conține vitamine (B2, B5, B9, biotină, C, E ș.a.), minerale (potasiu, calciu, fier, fosfor, magneziu ș.a.), enzime (pepsină, tripsină, maltină și amilază), hordelină (un alcaloid care acționează benefic asupra sistemului nervos), carbohidrați, acid abscizic ș.a. Ca o comparație, el are de 250 de ori mai multă provitamină A (betacaroten) decât salata verde, de 25 de ori mai mult potasiu decât banana, de 23 de ori mai multă biotină și de 11 ori mai mult calciu decât laptele, de 10 ori mai multă Vitamina B1 decât spanacul și de 7 ori mai multă Vitamina C decât portocala.

Acțiunea terapeutică a maceratului de orz verde se remarcă prin proprietăți tonifiante asupra sistemului nervos, cardiac și endocrin, antioxidante, depurative, de scădere a colesterolului, stimulente ale metabolismului și anticancerigene (prin acțiunea acidului abscizic).

Preparare

Iarba de orz se toacă mărunt sau se dă prin tocător electric și se amestecă într-un vas de sticlă (sau alt material în afară de plastic sau materiale metalice) cu miere și vin roșu netratat chimic, în următoarele proporții: 2 părți iarbă de orz, 4 părți miere de albine și o parte vin roșu. Se omogenizează bine, apoi se toarnă totul într-un borcan. Se acoperă și se ține la macerat timp de 1 săptămână la frigider.

Are valabilitate 4-6 săptămâni dacă este ținut la frigider.

Administrare

Intern, 4-5 linguri de 2-3 ori pe zi cu 30 de minute înaintea meselor principale. Agitați preparatul înainte de consum.

Obervație: Orzul se recoltează înainte de înspicare, când a atins înălțimea de circa 30 cm, din culturi proprii, pentru că cel de pe câmp este stropit cu erbicide și alte substanțe deosebit de toxice. În același timp, fiți atenți de unde procurați semințele, inlcusiv acestea pot fi stropite cu insecticide.