Mai mult calciu decât în lapte? Maceratul de Orz verde cu miere
Ne plângem că nu reușim să adunăm nutrienții necesari unui stil de viață sănătos atunci când urmăm o dietă slabă în produse de origine animală. Dacă mâncăm doar salată verde și roșii de Turcia, aveți perfectă dreptate, chiar mai mult, ne supunem unui risc mai mare să dezvoltăm unele afecțiuni decât în cazul în care am consuma produse de origine animală. Atunci, ce e de făcut? În primul rând trebuie să ne axăm pe așa zisele superalimente, care conțin o gamă variată de nutrienți și pe rețetele noi pentru societatea modernă, dar în același timp vechi de mii de ani. Ele ne asigură tot ce avem nevoie, în plus ne vor și vindeca de boli prin acțiunea lor terapeutică.
Orzul este printre cele mai vechi cereale cultivate de om. Un alt aspect important este că această plantă cerealieră are origini vechi pe meleagurile Europei Centrale (peste 7000 de ani), fiind perfect acceptat de genele noastre. Consumând astfel de alimente, decodate complet de organismul uman, beneficiem de toate avantajele nutriționale și chiar mai mult decât atât, dar nu voi intra acum în detalii.
Orzul conține vitamine (B2, B5, B9, biotină, C, E ș.a.), minerale (potasiu, calciu, fier, fosfor, magneziu ș.a.), enzime (pepsină, tripsină, maltină și amilază), hordelină (un alcaloid care acționează benefic asupra sistemului nervos), carbohidrați, acid abscizic ș.a. Ca o comparație, el are de 250 de ori mai multă provitamină A (betacaroten) decât salata verde, de 25 de ori mai mult potasiu decât banana, de 23 de ori mai multă biotină și de 11 ori mai mult calciu decât laptele, de 10 ori mai multă Vitamina B1 decât spanacul și de 7 ori mai multă Vitamina C decât portocala.
Acțiunea terapeutică a maceratului de orz verde se remarcă prin proprietăți tonifiante asupra sistemului nervos, cardiac și endocrin, antioxidante, depurative, de scădere a colesterolului, stimulente ale metabolismului și anticancerigene (prin acțiunea acidului abscizic).
Preparare
Iarba de orz se toacă mărunt sau se dă prin tocător electric și se amestecă într-un vas de sticlă (sau alt material în afară de plastic sau materiale metalice) cu miere și vin roșu netratat chimic, în următoarele proporții: 2 părți iarbă de orz, 4 părți miere de albine și o parte vin roșu. Se omogenizează bine, apoi se toarnă totul într-un borcan. Se acoperă și se ține la macerat timp de 1 săptămână la frigider.
Are valabilitate 4-6 săptămâni dacă este ținut la frigider.
Administrare
Intern, 4-5 linguri de 2-3 ori pe zi cu 30 de minute înaintea meselor principale. Agitați preparatul înainte de consum.
Obervație: Orzul se recoltează înainte de înspicare, când a atins înălțimea de circa 30 cm, din culturi proprii, pentru că cel de pe câmp este stropit cu erbicide și alte substanțe deosebit de toxice. În același timp, fiți atenți de unde procurați semințele, inlcusiv acestea pot fi stropite cu insecticide.
Lasă un răspuns