Mi-am propus acum ceva vreme să realizez un așa-zis dicționar cu produsele pe care le cumpărăm uzual din supermarket. Vreau să fie un loc unde fiecare, dacă dorește, să găsească informații utile despre un anumit produs și o să încerc să dau și denumirea, marca, ingredientele etc. Pe parcurs o să înțelegeți la ce mă refer.

Astăzi am cumpărat pește și pentru că l-am ales după anumite criterii, o să descriu aici, în acest articol, mai multe tipuri de pește, care este bun și care nu.

Peștele este un aliment complet, o carne ușor de digerat (până în 4 ore) care conține proteină de bună calitate, acizi grași, minerale și vitamine. În funcție de tipul de pește, felul în care a crescut și modul prin care a fost conservat, de la unii putem beneficia de un complex mai mare de calități, pe când alții sunt chiar toxici pentru organism și va trebui să facem tot posibilul ca să-i evităm.

În ordine alfabetică, din ce găsim în comerț în mod obișnuit, este bibanul. Un pește bun la gust, ce conține cea mai mare cantitate de proteină după ton și păstrăv, mai multe vitamine, minerale și mai mulți acizi grași decât crapul. Totuși este cap de listă între peștii românești la cantitatea de mercur și colesterol. Ca să evităm aceste dezavantaje, vom consuma bibani de dimensiune mai mică, undeva până în 0,5 kg.

Carasul este cel mai cunoscut și răspândit pește de apă dulce din România. Face parte din familia ciprinidelor, la fel ca și crapul. Așa cum îl descriam când eram mic, este un pește cu care trebuie să te mulțumești atunci când nu ai prins un crap. Foarte gustos, este un pește slab, cu colesterol puțin, iar din punct de vedere nutritiv este asemănător crapului. Se poate consuma fără probleme, mai ales că se găsește greu la dimensiuni mari. Încercați să-l cumpărați viu.

Codul este un pește oceanic, găsit la noi în țară exclusiv în stare congelată. Apropo de acest aspect, am văzut în ultima vreme prin supermarket-uri produse pe care le găsim de obicei congelate, în stare proaspătă. Să fie chiar așa? Spre exemplu, crevetele este un aliment extrem de perisabil. Cu alte cuvinte, este practic imposibil să-l trasporți de la câteva mii de kilometri în stare proaspătă. Aceste produse au fost inițial congelate și ulterior, pentru a atrage clientul, sunt decongelate și prezentate ca produse proaspete. Deci să nu cădeți în capcana aceasta, alimentele decongelate trebuie consumate imediat, nu lăsate la expoziție pentru câteva zile și apoi consumate. Codul este un pește slab, ce conține o proteină de calitate, un indice caloric mic și are printre cea mai mică cantitate de colesterol. Este ideal pentru dietele celor care vor să slăbească. Ca dezavantaj, conține o cantitate relativ mare de mercur (vezi tabelul de mai jos), dar consumat la dimensiuni mici, acest dezavantaj poate fi evitat. Un alt aspect importat atunci când cumpărăm pești congelați este să verificăm integritatea produsului, aspectul după dezghețare (carnea să nu fie moale, lipiciosă și să nu se desprindă de pe oase) și data capturii. Peștele este recomandat să se consume până în maximum 6 luni de la congelare.

Următorul pește este crapul. Frecvent întâlnit la noi în țară și conține o cantitate însemnată de vitamina B12, Omega 3, seleniu, proteine și fosfor. Crește în râuri, lacuri, iazuri și bălți în mod natural sau cultivat. După cum știți cu toții, de regulă în crescătoriile mari, acești pești sunt furajați și nu întotdeauna cu lucruri sănătoase, drept concluzie îi putem evita, optând spre cei prinși în sălbăticie sau crescuți în mod natural. Un alt lucru important în alegerea crapului pentru consum este greutatea lui. Crapul este un pește gras, care conține mult colesterol, însă cei tineri până în 1.5kg, nu sunt atât de grași și nici nu au acumulat foarte multe toxine de-a lungul vieții. Per total, crapul este un pește bun, indicat consumului atâta timp cât se respectă ceea ce am scris mai sus, mai rămâne problema prețului, care este destul de piperat pentru noi, cei de rând.

Heringul este un pește mic, care trăiește în bancuri, în nordul Atlanticului. Se întâlnește la noi sub formă congelată, afumați sau la conservă. Are foarte multe oase, de aceea cea mai indicată formă de consum este la conservă, deoarece prin fierbere oasele se topesc. Este foarte bogat în grăsimi nesaturate, la fel ca și sardinele, din ele fabricându-se uleiul de pește. Poate fi consumat fără probleme oricât de des.

Următorul pește foarte frecvent consumat de noi este macroul. Se mai numește și scrumbia albastră și da, este înrudit și foarte asemănător din punct de vedere nutrițional cu scrumbia de Dunăre. Este cel mai gras pește pe care îl consumăm în mod uzual și are cea mai mare energie calorică (vezi tabelul de mai jos). Datorită cantității mari de acizi grași, este indicat persoanelor care sunt supuse unei doze mari de stres. Conține retinol, niacina, piridoxina, acid ascorbic, riboflavina, fier, potasiu și fosfor, fiind ideal în dietele vegetariene care includ și peștele ca aliment. Totuși, pentru cei care în mod normal au o dietă bogată în grăsimi animale, se va ține cont de cantitatea de macrou consumată. Un alt avantaj al macroului este prețul, care este accesibil tuturor, dar nu uitați ce am scris la cod. Mare grijă la aspectul cărnii după decongelare.

Merluciul este un pește asemănător, din punct de vedere nutrițional, cu codul, doar că, față de cod conține foarte puțin mercur. Este un pește slab, cu o cantitate redusă de colesterol, recomandat în curele de slăbire. La fel ca toți peștii oceanici, acesta poate fi întâlnit în supermarket-uri doar sub formă congelată.

Evitați total pangasius. Este un pește toxic, „pește mutant”, așa cum îl numeam la cantină, care trăiește în cele mai poluate și mizerabile ape. Sunt furajați cu tot felul de chimicale, iar din punct de vedere nutrițional este foarte sărac. Evitați-l fără să ezitați, cumpărați orice altceva.

Păstrăvul de crescătorie, pentru că păstrăvul sălbatic nu l-am întâlnit vreodată în supermarket, este un pește care crește în apele reci, curate și limpezi de munte. Este unul dintre cei mai sănătosi pești, atâta timp cât nu a fost furajat cu chimicale în crescătorii. Conține cea mai mare cantitate de proteină după ton și chiar dacă mulți mă vor contrazice, din punct de vedere nutrițional, înlocuiește fără probleme somonul. Are o cantitate infimă de mercur, nivel scăzut de colesterol, este foarte bogat în acizi grași Omega 3, vitamina D, acid folic și vitamina B12. Este recomandat femeilor însărcinate și celor care alăptează, în dietele vegetariene care includ peștele, sportivilor și celor care desfășoară un efort psihic și fizic intens. Nu există dezavantaje la acest tip de pește, doar nevoie de atenție atunci când îl cupărați. Am văzut unele crescătorii care sunt suprapopulate și care dispun de hrană chimică din belșug. Deci, atenție.

Rechinul nu este un pește care trebuie consumat de om. E ca și cum am mânca hienă sau lup. Rechinul este un sanitar al mărilor, se hrănește cu resturi, pești bolnavi și multe alte lucruri degradate. Conține o cantitate foarte mare de mercur, toxine și alte metale grele. Îl vom evita cu orice preț.

Un alt pește foarte întâlnit la noi este somnul. După cum toți știți, este un pește foarte gras, cu o cantitate mică de proteină și foarte multe calorii. Recomand a se consuma acest pește doar dacă are o greutate până într-un kilogram, când este destul de gustos și nu prea gras, în rest, încercați să-l evitați. El este un sanitar al râurilor, așa că asimilează multe toxine odată cu trecerea timpului și creșterea în greutate.

Somonul este un fel de păstrăv de ocean. Este bun, dar vreau să aduc doar atât la cunoștință: nu cumpărați somon de crescătorie, ci doar sălbatic. Somonul are culoarea roșie din cauza consumului în mod natural de creveți care la rândul lor consumă alge și microorganisme marine ce conțin pigmentul astaxantin. Un somon de crescătorie are culoarea albă. De ce este roșu atunci? Vă dați seama singuri. Cum am scris la păstrăv, dacă nu sunteți siguri pe originea somonului, atunci cumpărați un păstrăv, veți salva și ceva bani. Lăsați, cum se spune, fițele. Din punct de vedere nutrițional păstrăvul este asemănător, dacă nu superior.

Știuca, la fel ca păstrăvul, este un pește regal. Nu degeaba împăratul Frederic II Barbarossa, pescar de pasiune, a inventat mitul știucii gigantice. Este un pește slab, gustos, fără oase, ce conține o proteină de foarte bună calitate, complexul de vitamine B1-B12, cupru , seleniu, magneziu, potasiu și Omega 3. Deja îmi amintesc știuca umplută cu orez și dată la cuptor de Paști. O recomand cu tărie a fi consumată, mai ales că este dificil să o crești artificial și cu chimicale. Nu cred că există așa ceva, deocamdată. Ca dezavantaje majore sunt prețul și faptul că nu o găsim oriunde și oricând.

Închei, chiar dacă mai sunt și alți pești, cu tonul. Sunt multe sortimente de ton și cei mai indicați consumului sunt speciile care ating dimensiuni cât mai mici, din cauză cu nu au un conținut mare de mercur, cum ar fi Tonul negru (Blackfin Tuna), Tonul Tongol (Tongol Tuna), Tonul obez de Atlantic (Bigeye Tuna) și Bonita cu abdomen vărgat (Skipjack Tuna). Tonul de evitat este Tonul cu aripioare galbene (Yellowfin Tuna), Tonul alb (Albacore) și Tonul albastru (Bluefin Tuna). Citiți pe conserve atunci când cumpărați și căutați speciile enumerate mai sus. Din punct de vedere nutrițional, tonul este un pește bogat în proteine, reprezintă o importantă sursă de Omega 3, acizi grasi EPA (acidul eicosapentaenoic) și DHA (acidul docosahexanoic) și conține puțin colesterol. O salată de ton ne salvează rapid dintr-o foame și atunci când nu avem timp să gătim. Ar mai fi de adăugat aici, pentru că cel mai frecvent tonul este întâlnit în conserve, să se evite conservele în ulei. Nu că ar fi toxice, dar acizii grași sunt solubili în ulei, iar atunci când aruncăm uleiul, scăpăm și de lucruri bune. Alegeți conservele de pește în saramură. Acizii grași sunt insolubili în apă.