Program de dimineata

Spunea cineva ca succesul e o stare de spirit si nu tine de noroc sau soarta. Mare dreptate avea. Acum, nu ca mi-as permite, dar vreau sa-l completez si sa spun ca starea noastra de spirit incepe inca de dimineata, iar felul in care imi pregatesc dimineata imi influenteaza intreaga mea activitate care va urma in ziua respectiva. Poate va intrebati ce legatura are starea de spirit cu sanatatea sau cu succesul. Paracelsus spunea ca supararea ucide iar fericirea vindeca boli incurabile. Nu exista borduri intre lucruri, toate sunt interconectate si toate au la baza o matrice informationala. Modificand aceasta matrice se vor modifica inclusiv aspectele fizice ale acestor lucruri. Nu este deloc complicat, chiar daca pare, noi suntem ignoranti.

Acestea fiind spuse, as dori sa va prezint un mic, dar important impuls de dimineata. Este un program care rapeste 30 de minute dar ofera 23 de ore si 30 de minute de stare de spirit buna. Sunt impletite cateva activitati fizice cu altele psihice astfel:

Dis de dimineata (preferabil e sa profitam de intreaga zi lumina), inainte sa ne ridicam din pat, contemplam cateva minute (3-5 minute) la defectul pe care doresc sa-l inlatur si la calitatea pe care doresc sa o perfectionez. Dupa aceasta ne ridicam, ne dezbracam si cu ajutorul unei perii pentru corp confectionata din peri naturali, ne vom peria pe uscat intregul corp, mai putin fata si gatul. Pentru picioare si maini vom folosi doar un sens de periat, de la extremitati spre trunchi, favorizand circulatia sangelui inspre inima. In zona abdomenului, pieptului si spatelui ne vom peria circular, in sens orar. Pentru fata si gat vom folosi o perie naturala pentru copii sau special pentru fata (este mult mai fina). Se vor peria tot circular. Nu exagerati cu acest proces, zece minute sunt suficiente, iar eficienta maxima este atinsa daca pielea se inroseste usor si intregul corp este placut incalzit.

        perie corp                                fata

Urmatorul pas este dusul rece. Imediat dupa ce am terminat periatul, cat timp pielea este inca incalzita, vom face un dus rece, incepand cu un picior, continuand cu celalalt, apoi ne asezam pe vine si udam fata, pieptul, spatele si membrele. Este foarte important ca intreaga operatiune sa nu dureze mai mult de cateva secunde (20-30). In caz contrar corpul se raceste prea mult si ne expunem imbolnavirii. Nu udati capul si nu are sens sa folositi sapun. Insistati putin mai mult doar pe zonele predispuse transpiratiei si murdariei.

Imediat ce am oprit apa, luam un prosop aspru (ideal ar fi de in) si ne stergem apasat pana ne incalzim din nou.

Dupa ce ne-am imbracat urmeaza o parte extrem de importanta la care multi o sa intampine dificultati. Aceasta etapa se numeste introspectie. In mod normal nu conteaza ce forma de introspectie abordam (rugaciune, meditatie, focalizare etc.), toate conduc la acelasi rezultat, doar timpul pana la el difera. Va recomand ceva mai putin complicat: urmarirea gandurilor.

Ne vom aseza intr-un loc confortabil, fotoliu, scaun, dar nu va intindeti in pat, exista posibilitatea sa adormiti iarasi. Timp de cateva minute (10 minute) incercam sa ne ascultam, sa urmarim si sa retinem fiecare gand care ne trece prin minte. Sa fie totul ca un fir narativ pe care il cunoastem. Daca ar fi sa scriem apoi totul pe hartie, sa fim capabili sa ne amintim fiecare amanunt. Mai exact, in timpul exercitiului sa nu uitam de noi.

Vom finaliza acest program de dimineata cu o activitate fizica simpla. Nu are importanta ce vom face, scopul fiind acela de a creste pulsul inimii peste mediu. Recomand cateva genoflexiuni (10-20).

As vrea la final sa va explic ce rost are fiecare etapa in parte. Imediat ce ne trezim, subconstientul nostru este mult mai usor de accesat decat in timpul zilei. Astfel, contemplarea inainte sa ma ridic din pat poate scrie in subconstient ceea ce avem noi nevoie.

Periatul corpului inlatura pielea moarta, lasand cale libera transpiratiei si toxinelor incluse in ea. Usuram in acest mod munca rinichilor. Excitarea capilarelor de la nivelul dermei prin periat, imbunatateste circulatia sangelui, hranind si oxigenand optim pielea. Cum am mai spus, pielea este cel mai mare organ al corpului si cu un rol esential in starea de sanatate: functia de protectie fata de factorii externi.

Dusul de dimineata este ca o explozie pentru intreaga activitate din organismul nostru. Toate se trezesc din acest moment. Metabolismul va arde mai repede caloriile iar starea noastra de spirit se va modifica radical. Activitatea cerebrala se va intensifica.

Introspectia ar trebui sa fie unul dintre cele mai importante exercitii din viata unui om. Cu ajutorul ei vom reusi sa ne ascultam, sa ne cunoastem si sa trecem dincolo de limitele noastre. Fara aceste lucruri nu avem cum sa fim fericiti, sanatosi si plini de succes. Multi oameni desavarsesc anumite forme de introspectie fara sa realizeze, datorita educatiei primite si drept urmare au parte de o viata extraordinara.

Exercitiul fizic dis de dimineata este un stimulent puternic al sistemului nervos si nu numai. Vom avea un puls stabil intreaga zi si din acest motiv nu ne va mai trebui cafea sau alte asemenea. Incercati cu incredere!

Diagnosticarea afectiunilor urmarind aspectul tenului

Acesta tehnica de diagnosticare este complementara la urmarirea aspectului pielii despre care am scris mai sus. Indiciile care apar asupra tenului intaresc concluzionarea unui diagnostic corect, astfel:

  • Un aspect ridat, dezhidratat, cu tegumente groase de culoare bruna: tulburari renale;
  • Un aspect ridat, uscat, cu reflexii palide: afectiuni ale stomacului, ulcer gastric;
  • Un aspect ridat, uscat cu tenta cafenie: intoxicatie data de un tabagism cronic;
  • Un aspect albicios, palid: anemie, afectiuni pulmonare;
  • Un aspect galbui, umflat: afectiuni ale splinei si pancreasului;
  • Un aspect rosu-aprins/albastra-vinetie: Afectiuni cardiovasculare, boli maligne.

Ridurile vorbesc si ele despre afectiuni si excese, astfel:

  • Ridurile orizontale pe frunte: afectiuni ale sistemului nervos;
  • Riduri incrucisate pe frunte: exces alimentar;
  • Riduri verticale la radacina nasului: exces in alimentatia de origine animala.

Alte indicii ale elementelor fetei sunt:

  • Urechi rosii: boli de rinichi si circulatorii;
  • Urechi uscate cu aspect prafuit: boli ale sistemului osos;
  • Sant orizontal pe lobul inferior al urechii: boli cardiovasculare;
  • Nas rosu: boli cardiovasculare;
  • Cearcane albastrui: boli cardiacice si pulmonare;
  • Cearcane cenusii: anemie sau afectiuni ale sistemului imunitar;
  • Cearcane rosii: boli cardiovasculare (hipertensiune);
  • Pungi sub ochi: retentie de apa ca urmare a excesului de sare sau tabagism cronic;
  • Buze excesiv de rosii: afectiuni ale splinei si pancreasului;
  • Buze uscate, vinete: afectiuni gastrice, colite;
  • Buza superioara umflata: boli de stomac;
  • Buza inferioara umflata: afectiuni intestinale;
  • Barbie umflata: boli de rinichi.

Diagnosticarea afectiunilor urmarind aspectul pielii

Orice boala oricat de mica si nesemnificativa ar fi ea, imbolnaveste intregul corp, nu doar organul afectat. Boala este un dezechilibru general, la fel cum sanatatea este o armonie a tuturor elementelor si microelementelor. De aceea o afectiune va actiona de fiecare data in intregul “ansamblu” uman, fara sa ezite vreo particica. Respectand aceasta lege naturala, vom urmari anumite organe cu intindere mare sau care sunt usor de monitorizat pentru a le “citi” si identifica boala.

Pielea este cel mai mare organ al corpului, fiind ca o harta a conditiei de sanatate a organismului. Din vechi timpuri, la multe culturi, urmarirea aspectului pielii impreuna cu alte simptome au fost indicii pretioase in punerea unui diagnostic. Se va urmari atent in principal culoarea, aspectul si consistenta pielii astfel:

Culoarea (mai ales a tenului):

Rosie aprinsa: boli cardiovasculare;
Alb-bruna (cafenie): afectiuni ale rinichilor si cailor urinare, bola Addison;
Galben-verzuie (icterica, inclusiv la nivelul albului ochilor): boli hepato-biliare;
Albicioasa (palida): anemie, afectiuni pulmonare;
Albastra-vinetie (cianozica): boli maligne (cancer), afectiuni cardiacice;
Galbuie: afectiuni ale splinei si pancreasului.

Aspectul:

Uscata: tulburari endocrine, nervoase, de circulatie, gastrice si pulmonare;
Hiperhidrata: afectiuni renale, hepatobiliare si cardiovasculare;
Seboreica: tulburari endocrine, neuropsihice, intestinale si lipsa vitaminelor A si E;
Pletorica (groasa, carnoasa, cu pori dilatati): afectiuni hepato-biliare, metabolice si ale pancreasului;
Cuperozica (rosiatica cu vinisoare): tulburari nervoase, endocrine, digestive si de circulatie sangvina;
Casectica (subtire, uscata, palida): anemii si tulburari endocrine.

Consistenta:

In functie de organul afectat, organismul se axeaza pe acea zona, facand depozite de substante nutritive pentru a eficientiza timpul de transport si energia consumata. Astfel, zonele de electie (depunere) a celulitei ne pot indica locul unde exista o problema.

Zona anterioara a corpului:

• Gat si umeri: afectiuni ale sistemului nervos central;
• Torace si axila stanga: afectiuni cardiovasculare ale splinei si pancreasului;
• Torace si axila dreapta: afectiuni hepatobiliare si gastrice;
• Abdoment: boli digestive;
• Solduri si coapse: disfunctii endocrine;
• Genunchi si glezne: afectiuni ale rinichilor si cailor urinare.

Zona posterioara a corpului:

• Ceafa (“ceafa lata”): afectiuni ale sistemului nervos central;
• Partea stanga a spatelui: afectiuni cardiovasculare ale splinei si pancreasului;
• Partea dreapta a spatelui: afectiuni hepatobiliare si gastrice;
• Zona dorsala: afectiuni renale;
• Regiunea sacrala: disfunctionalitati ale aparatului urogenital;
• Fese: tulburari endocrine si circulatorii.