Jurnalul bipolar sau vindecarea viciilor
Ne vom pregati un caiet, mai subtire sau mai gros, in functie de varsta noastra si il personalizam. Seara, inainte de culcare, ne vom linisti intr-un fotoliu sau pe un pat confortabil si vom incerca sa ne amintim momentul zero al vietii noastre. Care este prima amintire din mintea noastra ? Cand o vom identifica, deschidem caietul, lasam doua foi goale si pe a treia foaie vom detalia aceasta amintire cat mai in amanunt, incercand sa descriem sentimentele, culorile, sunetele si restul elementelor pe care ni le amintim.
Bun. Cea mai grea parte a trecut. Acum avem un “moment zero”. Avand ca reper acest moment, vom incerca sa ne amintim toate trairile noastre rele, dificile, boli pe care le-am depasit cu greu, certuri din familie care ne-au afectat, lucruri rele pe care le-am facut (minciuni, tradari, inselatorii, raniri, ucideri, furturi, ganduri distructive etc.). Incercam sa ne amintim tot si sa notam toate regretele noastre, tot ce consideram ca am facut gresit in viata noastra sau tot ce ne-a influentat intr-un mod eronat.
De obicei acest pas va dura saptamani, va rog, incercati sa treceti tot, nu omiteti nimic si fiti sinceri si autocritici cu voi insiva, precum un judecator care nu iarta nimic, care nu tine deloc cu voi. Dupa ce ati terminat, ajungand la momentul in care scrieti in jurnal, vom lasa cateva pagini libere, in caz ca ne vom mai aminti ceva mai tarziu si trecem la pasul urmator.
Vom alcatui un tabel, ca cel de mai jos, unde vom nota trasaturile noastre rele, de care dorim sa scapam, dar si cele bune, pe care incercam sa le pastram si sa le perfectionam.
Trasaturi bune | Trasaturi rele |
Consecvent Altruist Modest Ambitios Intelegator Plin de viata Optimist Ponderat Independent Sanatos Corect Sincer | Delasator Egoist Nepasator Pesimist Materialist Extremist Dependent Emotiv Bolnav Fals Ipocrit Orgolios |
Acesta lista o puteti continua voi insiva cu trasaturile predominante.
Dupa ce am depasit si acest pas, putem spune ca am inceput sa ne cunoastem. Ganditi-va ca tot ce ati scris acolo am iertat, dar nu am uitat, tinand minte toata viata ca astfel de actiuni ne vor face sa ne simtim vinovati, cu constiinta incarcata si inveninata.
Pentru cateva saptamani ne vom alege din tabelul realizat cate un defect si o calitate si le vom include in activitatile zilnice astfel:
Dimineata cand ne trezim, inainte sa ne ridicam din pat, pentru cateva secunde, minute, cat vreti voi, ma voi gandi de care defect doresc sa scap si care calitate doresc sa o perfectionez in ziua respectiva. Apoi cand ne spalam pe ochi sau preferabil sub dusul rece de dimineata, program pe care l-am expus aici, ne vom gandi ca odata cu apa care se scurge de pe noi inlaturam si defectul ales, apa se duce odata cu el. Cand mancam, ne vom gandi ca acea mancare are calitatea pe care am ales-o si mancand, o vom perfectiona in noi insine. Cand avem timp de reculegere si fara sa fim prinsi intr-o activitate oarecare, vom incerca sa ne gandim ca aerul pe care il inspiram aduce cu el acea calitatea si prin expirare ne curata de acel defect. Noaptea inainte de culcare, la fel, contemplati cateva minute la cele doua. Astfel de asocieri puteti gasi si voi, in principal este important sa ne amintim cat mai des de defectele si calitatile noastre in decursul unei zile. Devenind acest stil de viata o obisnuinta, va fi usor sa schimbam ceva la noi. Cel mai greu lucru, atunci cand nu doresc sa fac ceva, este sa-mi amintesc inainte ca eu nu vreau sau ca mi-am propus sa nu fac acel ceva. In general, ne amintim dupa ce incepem deja acea actiune pe care nu ne-o dorim si este foarte greu sa o mai oprim. Amintindu-ne inainte sa incepem, sansele sa oprim actiunea sunt semnificativ de mari.
Exemplu:
- Dimineata inainte sa ma ridic din pat, imi spun in minte de cateva ori: “Astazi nu beau alcool/nu fumez!”
- In timp ce fac dus sau imi spal mainile imi spun in minte: “Aceasta apa spala dependenta de alcool/de tigari!”
- De fiecare data cand inghit ceva, fie apa sau mancare imi spun in minte: “Aceasta mancare/bautura imi da independenta fata de alcool/tigari!”
- Seara, cand ma pun in pat, imi spun in minte pana adorm: “Nu beau alcool/nu fumez, nu sunt dependent!”
Aceste cuvinte pe care mi le spun in sinele meu sunt imperative, sunt sigur pe mine cand le spun. La inceput va fi mai greu din cauza lipsei de incredere in sinele nostru, insa pe parcurs, totul va parea ceva normal, o rutina pretioasa. Va asigur ca daca va veti tine de acest program pentru sapte saptamani, dependenta voastra va fi vindecata. Vor ramane doar unele urme de dorinta, care se pot stinge rapid prin diferite activitati.
Lasă un răspuns