Corp sănătos vs. corp musculos

Care este folosul mușchilor? O întrebare simplă la care am omis de multe ori răspunsul inclusiv eu. Cu ajutorul mușchilor corpul nostru devine dinamic. Fără acest ansamblu de fibre celulare și nervi excitatori am fi statici, nu am executa absolut nicio mișcare. Natura, de-a lungul a milioane de ani, a adaptat mușchii în funcție de sarcinile solicitate și rezultatul este cel pe care îl vedem acum. Dar totuși, cum trebuie să arătăm de fapt? Obezi, piele și os, plin de pătrățele? Cărțile nescrise ale societății din zilele noastre ne învață cum să sculptăm cât mai mult corpul, să stăm ore la rând în sala de fitness și să nu fim niciodată mulțumiți de cum arătăm. Haideți să dezbatem puțin acest subiect.

Bicepsul. Este unul dintre mușchii principali ai membrului superior. Prin contracția sa, antebrațul se va deplasa către umăr. Gândiți-vă acum câte mișcări ca acestea executați într-o zi obișnuită cu activități multiple? Multe. Dar câte dintre ele necesită o forță mai mare de 2-3 kN (echivalentul ridicării unei sticle de apă de 2l)? Doar două, trei activități. Ceea ce vreau eu să explic este că noi de fapt, natural, nu avem nevoie de un biceps foarte dezvoltat, pentru că activitățile de zi cu zi nu cer acest lucru.

Exemplul de mai sus se poate aplica la multe grupe de mușchi. Important este să ne dezvoltăm corpul după activitățile zilnice, altfel vom face risipă de energie și vom solicita fără folos organele corpului. Dacă ești tâmplar, atunci vei avea nevoie de brațe puternice, de antebraț fibrat pentru a strânge și apuca uneltele. Dacă ești salvamar îți va trebui umeri și spate puternic pentru a înota cât mai repede și eficient, iar dacă ești intelectual va fi necesar să-ți menții un echilibru în corp, pentru că majoritatea cantității de energie se va direcționa către creier. Cu alte cuvinte nu există un tipar sau un model de corp uman. Activitățile zilnice ale fiecărei persoane ar trebui să-și pună amprenta în arhitectura fiecărui corp, generând astfel un echilibru excelent. Ce trebuie să mai facem noi atunci? Să nu facem excese de alimentație și să mâncăm doar ceea ce avem nevoie. Știu că fraza anterioară cuprinde multe etape și multă educație alimentară, dar toate au un început, iar începutul ideal este să eliminăm mai întâi totul și ulterior să introducem doar alimente sigure.

Cred că sunteți aproape toți familiarizați cu celebrul regim hiperproteic. Eu nu sunt de acord deloc. Toată lumea vorbește de efectele pozitive ale proteinei dar subestimează sau neglijează efectele negative. In primul rând cuvântul „hiperproteic” denotă un dezechilibru. Corpul uman are nevoie de nenumărați nutrienți, nu doar de proteină. Cantitatea mare de proteină, în special cea animală, crește aciditatea organismului, cauzând multiple afecțiuni (osteoporoză, reumatism, gută, colici, constipație, cancer etc.). Tot ea este implicată în dezechilibre metabolice pe care medicina convențională nu a reușit încă să le studieze si efectele pot continua dar cred că este de ajuns pentru acest articol.

La fel putem discuta despre zona climatică în care ne situăm. Nu putem mânca doar legume și fructe când în regiunea climatică în care ne aflăm, zece luni pe an e frig. Automat vom avea novoie de un regim bogat în calorii, implicit o cantitate mai mare de grăsime în corp, pentru a conserva căldura, deci nu putem arăta ca Swartzenegger. Invers pentru zonele calde. Norocul românilor este că ne situăm într-o regiune climatică echilibrată. Concluzia o trageți voi.

Un alt aspect important al exercițiilor fitness este că multe dintre ele nu sunt naturale. Acele mișcări nu există în viața cotidiană. Câți oameni ridică în activitățile lor zilnice o sută de kilograme în spate, sau câte persoane împing optzeci de kilograme la piept în afara sălii? Mult prea puțini pentru a generaliza. Corpul uman trebuie păstrat în armonie cu toate elementele sale, iar dacă faceți sport încercați să vă orientați spre sporturile care antrenează inima ca mușchi, iar acestea sunt cele pe care lumea nu prea le frecventează (alergat, ciclism, înot, mers pe jos în pas alert, drumeții pe teren variat, munca tradițională etc.). Adăugând la aceste exerciții fizice și o alimentație echilibrată veți fi cu adevărat mulțumiți de felul în care veți arăta.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.