Cum tratăm candidoza?
Candida albicans este o ciupercă care se regăsește în mod normal în flora intestinală și cuprinde microorganisme ce trăiesc în gură și în tractul gastrointenstinal. Am început cu această frază tocmai ca să atrag atenția asupra faptului că acestă ciupercă este foarte importantă pentru a menține echilibrul aparatului digestiv. Atunci de ce ne îmbolnăvește și generează destul de frecvent infecții ale mucoaselor pulmonare, digestive și genitale? Ca să răspundem va trebui să analizăm elementul care ține sub control supradezvoltarea candidei.
După cum observăm, totul în natură este condus după o lege a dualității. Acid-bazic, apă-foc, rece-cald ș.a.m.d, cu alte cuvinte va exista tot timpul ceva care neutralizează altceva. Corpul uman este un univers în miniatură, iar acest principiu al dualității nu este nincăieri mai evidențiat decât aici. Ciupercile vor fi tot timpul neutralizate de bacterii, iar viceversa este la fel de valabil. După cum știm, antibioticele sunt medicamente care distrug neselectiv bacteriile, acest lucru conducând la un puternic dezechilibru în flora intestinală, ciupercile supradezvoltându-se.
Infecțiile mucoaselor cu acestă ciupercă este doar un efect al dezechilibrului intestinal care este de fapt adevărata cauză. Tratamentul se va orienta deci către cauză.
În primul rând va trebui să înlocuim tratamentul cu antibiotice cu alte metode alternative (citiți aici). Ne vom orienta regimul alimentar către regenerarea florei intestinale prin favorizarea dezvoltării bacteriilor în intestine. Va fi obligatoriu să renunțăm total la alimentele procesate, în special zahărul, derivatele din zahăr și la tot ce este făcut din făină albă de grâu. Se vor introduce în alimentație cât mai multe fibre de orgine vegetală (o rețetă aici), hrană crudă (salate de rădăcinoase, fresh-uri de fructe proapete), ouă de prepeliță crude, lapte proaspăt nepasteurizat, chișleag de casă, ceapă, usturoi etc.
Ca tratament propriu-zis, intern se va administra câte 250 ml de ceai cu jumătate de oră înainte de fiecare masă din următoarele plante medicinale: flori și frunze de Lămâiță sau Iasomie de grădină (Philadelphus coronarius), semințe de Mărar (Anethum graveolens), conuri de Hamei (Humulus lupulus), flori de Levănțică (Lavandula), Gălbenele (Calendula officinalis) și flori de Vetrice (Tanacetum vulgare), toate în părți egale, câte o linguriță de amestec la 250 ml de apă.
Extern se vor aplica spălături locale cu decoct, fiert timp de 5 minute, 8 lingurițe de amestec la un litru de apă, din următorul amestec de plante medicinale: Vetrice (Tanacetum vulgare), Gălbenele (Calendula officinalis), Pelin (Artemisia absinthium), flori și frunze de Lămâiță (Philadelphus coronarius), rizom de Ferigă (Dryopteris filix-mas) și Mărul-Lupului (Aristolochia clematitis), toate în părți egale.