Automasajul

Dacă v-ați observat atunci când ați avut parte de o durere sau ați suferit o mică accidentare, ați constatat că inconștient aveați tendința de a masa locul respectiv pentru a ameliora starea de disconfort. Hipocrat (460-375 î.Ch.), părintele medicinei, afirma că „masajul întărește corpul și-l slăbește pe omul gras”. Automasajul a fost larg răspândit în Grecia antică și în Imperiul Roman, dar folosit și la arabi, în vestitele lor băi (hamman).

Corpul uman este alcătuit dintr-o vastă reţea de canale, mai mici sau mai mari, prin care circulă permanent lichide cu diverse încărcături. Sistemul circulator reprezintă o imensă reţea de distribuţie, redistribuţie, evacuare şi recaptare a fluidelor din corp, având o importanţă covârşitoare pentru organism. Vorbim aici inclusiv despre sistemul limfatic, care spre deosebire de sânge, nu are o pompă pentru o circulație constantă, ci este influențat de contracțiile mușchilor mari, de respirație și de mișcările corpului. Masajul va stimula circulația sângelui și a limfei.

Pe lângă complexa rețea de vase sanguine și limfatice, țesuturile sunt împânzite și de formațiuni nervoase. În masaj și automasaj ne vom axa atenția asupra terminațiilor nervoase de la nivelul dermei, care sunt proiecții ale diferitor funcții și organe. Excitându-le corect, vom avea parte de un efect benefic asupra respectivei funcții sau respectivului organ. Automasajul îl putem realiza dimineața, imediat după ce ne-am trezit și vom alege una dintre cele două proceduri:

  • automasajul uscat – se va realiza cu ajutorul unei perii din păr natural și ușor, fără a răni pielea, vom peria întregul corp în direcțiile corecte de masaj;
  • automasajul hidratant – se va realiza după ce pielea a fost unsă în prealabil cu uleiuri naturale medicinale în amestec cu ulei de parafină, respecându-se direcțiile de masaj din figura de mai jos.

De regulă, masajul uscat se aplică mai des decât cel hidratant. Ca un program, vă puteți masa în fiecare dimineață, cu peria, timp de trei săptămâni, apoi o săptămână veți aplica masajul hidratant, după care se reîncepe cu cel uscat.masajAcțiunea terapeutică a procedeului este diferită, în raport cu zona care se masează, astfel:

Frunte și tâmple: dureri de cap, insomnie, oboseală, amețeli, tuse și febră.

Ceafă: dureri de ceafă, senzație de „cap înfierbântat”, amețeli și gripă.

Parte anterioară a toracelui și gâtului: bronșită, astm bronșic și dureri de umeri.

Partea posterioară a toracelui (între omoplați și umeri): cardiopatie ischemică dureroasă, palpitații, oboseală, amorțeli ale membrelor superioare, bronșită și astm bronșic.

Abdomen: a) de la capul sternului până la ombilic: balonări, greață, indigestie, vărsături, edeme, nervozitate; b) de la ombilic până la organele genitate: tulburări de menstruație, cicluri dureroase, impotență sexuală și frigiditate.

Partea posterioară a trunchiului (de la omoplați la coccis): cardiopatie ischemică dureroasă, afecțiuni hepatobiliare, lumbago, sciatică, impotență sexuală și afecțiuni renale.

Membre superioare (în special pe mâini și brațe): nervozitate, insomnii, palpitații, tahicardie, anxietate, migrene, greață, vomă, constipație, gripă, febră, bronșită, insolație și menstruații neregulate.

Membre inferioare (în special pe labele picioarelor și de la acestea până la genunchi): spasme musculare, oboseala picioarelor, amorțeala picioarelor, hemoroizi, impotență sexuală, frigiditate, tulburări de menstruație, sâni dureroși, edeme ale picioarelor, sciatică, dureri de cap și afecțiuni renale, urinare și hepatice.