Despre falsa meditație. Regres vs. Progres

De ceva vreme mi-am propus să scriu despre acest subiect, doar că m-am luptat cu timpul și am câștigat abia în momentul de față. Acum câtiva ani, mai exact acum cinci ani, aveam anumite porniri spre meditație și observam cum prin ordonarea minții poți obține o viziune mai bună asupra vieții, îți poți întări personalitatea, vindeci viciile, scapi de influențele exterioare și înțelegi ce se întâmplă în jurul tău. Din cauză că eram la început, în faza de asimilare de informații pentru acest scop, am mers la un curs de yoga, care era condus de un celebru maestru din București (a murit recent). Vreau să spun că am frecventat acest curs pentru câteva luni, dar, după o revelație personală, care probabil a fost un efect al observațiilor mele incoștiente din timpul cursului, am realizat că toți membrii se înșelau. Ceea ce făceau acolo era un soi de idealism nociv, impracticabil. Cercetând și aplicând un vechi principiu de al meu, am făcut o asociere cu acei oameni care au ajuns la iluminare și mi-am amintit proverbul: „ Dă Cezarului ce-i al Cezarului… și Lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu.” Am realizat că toți oamenii mari au știut cum să îmbine lumea materială cu cea spirituală într-un mod armonios. Pe lângă acest lucru, am văzut cum membrii cursului aveau un psihic la pământ, condiție fizică precară și plini de vicii și idei aberante. Am concluzionat astfel: persoanele care frecventează astfel de cursuri sunt îndrumate de o mare slăbiciune, bine impregnată în subconștient (poate chiar și o boală psihică sub formă incipientă), primind un  semnal cum că ei nu-i pot face față singuri, de aceea caută alternative idealiste, care după părerea lor, o să-i scoată din impas fără prea multă muncă. De fapt, nu e deloc așa. Consider că nu ai ce căuta în asemenea colective până când nu ești cât de cât sigur pe tine, cu un „filtru” de calitate instalat și acest lucru nu se dobândește prin idealism sau „integrări în absolut”.

În aceeași perioadă, pe când îmi formam aceste păreri, am găsit ca prin minune o carte în format electronic, scrisă de un autor nu tocmai cunoscut, imediat după Al doilea Război Mondial. Era foarte bine structurată, obiectivă și plină de informații pe care eu tocmai le căutam. Multe dintre ele se potriveau perfect cu ceea ce gândeam eu. Nu vreau să-i dau numele, pentru că, așa cum ea a venit singură la mine, la momentul potrivit, așa va veni și la voi. Am înțeles cu ajutorul ei că aveam dreptate când spuneam că nu ai nevoie de cursuri, secte, religii pentru a deveni ceea ce toți trebuie să fim. Prin practică individuală poți vindeca vicii,  poți trata defecte de caracter, îți poți modela personalitatea și în final să-ți croiești o temelie solidă pentru ceea ce va urma.

După ce m-am apucat de treabă, adică să lucrez singur cu mine, am renunțat la orice fel de informații provenite din cursuri, de la traineri, maeștri și am început să caut mai întâi explicații în mine și în natură, desigur, cu ajutorul vechiului meu principiu: asocierea și similaritatea. Pe urmă mă îndreptam și îmi alegeam singur informația suplimentară din cărți și de pe internet.

Observ cum mulți oameni sunt foarte slabi, nu pot nici măcar să renunțe la plăceri trupești extrem de simple. De ce să mănânci ceva ce nu-ți face bine? Aud: „Pentru că e bun.” Nu există așa ceva. Răspunsul este: „Pentru că sunt slab și nu-mi fac față nici măcar mie însumi.” Cine știe ce gust are uraniul? o fi și ăla bun la gust și dacă mâine apare în industria alimentară, îl vei mânca? Evident că da, pentru că e bun la gust. Să revenim acum la subiectul articolului. Vă spun că oamenii fac lucrurile total anapoda în ultima vreme. Mă întrebam astăzi de ce e la modă să ieși în weekend în natură, să miroși copacii și să te prostești stând pe iarbă într-o asana de yoga și să te minți spunându-ți că simți natura cu adevărat pe când tu te vei întoarce într-o cocină de oraș, într-un mediu repetitiv și plin de monotonie, unde nu e pic de natură? Și știți ce, paradoxul e că acum câțiva ani ai fugit dintr-un sat mic sau dintr-un oraș liniștit unde erai mult mai aproape de natură și ai alergat după așa zisele oportunități. Da, ai oportunități. Ai oportunitatea să găsești într-un oraș mare, spre deosebire de un satuc, n-șpe cursuri de meditație care nu au niciun folos, sunt doar comerciale. Vă mințiți, vă mințiți. Cum poți înțelege un copac dacă tu în viața ta nu ai plantat unul, nu l-ai îngrijit, nu te-ai bucurat cum crește, nu ai gustat un fruct copt cu satisfacția că ai muncit să ajungi în acel moment? Cum poți tu să spui că meditezi când mintea ta e acaparată zilnic, cu voia ta, de tâmpenii, bârfe, minciuni? Mai gândiți-vă.

Ca o concluzie, lucrați în fiecare moment cu voi înșivă, adresați-vă întrebări personale (De ce fac așa? De ce aleg asta? E alegerea mea sau a turmei? etc.), constituiți-vă un jurnal și scrieți în el tot ce vă necăjește, meditați asupra imaginii pe care vă doriți să o aveți, înlăturați viciile, căutați-vă mai multe activități în natură (plantați o legumă, un pom, creșteți o pasăre), asimilați mai multe informații despre plante, copaci, animale, ciuperci (cum cresc, unde cresc, din ce sunt compuse, cum se înmulțesc) etc. Asta e viața, e munca cu tine însuți, e perfecționarea spiritului tău prin intermediul planului fizic natural. Blamați-vă deci zilele în care nu învățați nimic. Succes!