Dualismul și armonia

A face bine sau a face rău? Totuși nu asta este întrebarea. Viața noastră aglomerată nu doar că ne împiedică să găsim răspunsuri la întrebări ci mai degrabă ne răpește cu totul capacitatea de a mai pune întrebări, mai ales întrebările corecte. Întrebarea potrivită ar fi ce este binele și ce este răul? Câtă subiectivitate poate să conțină această întrebare? Pentru majoritatea este o întrebare fără sens iar definiția celor două principii este strict legată de exemple concrete: este rău să ucizi! sau este bine să ajuți un om nevoiaș. Pentru ei există o listă cu două coloane cu foarte rare abateri iar gândirea lor analitică se rezumă doar la funcția informatică „dacă-altfel (if-else)”: Dacă să furi este în coloana rău atunci este rău, altfel (dacă nu este în coloana rău) este bine. În acest fel fiecare individ are creată propria listă, în funcție de experiența de viață, pentru unuii mai complexă, pentru alții mai săracă. Cu cât lista este mai complexă cu atât este mai fină granița dintre cele două coloane și automat funcția „dacă-altfel” necesită mai multe resurse pentru a putea fi implementată. Pentru ceilalți, minoritatea, pentru cei care această întrebare capătă sens iar acea listă este mult prea complexă pentru a mai putea fi sortată printr-o simplă funcție matematică, resursele necesare sortării listei sunt distribuite către răspuns. Deci, ce este binele și ce este răul?

Viața noastră se rotește foarte mult în jurul cercului verbului a face. Totuși natura funcționează mai mult după regulile verbului a fi. Vedem în natură un câmp de flori superbe, frumos mirositoare, cu un joc de culori extraordinar. Este o oază de abundență pentru albine și insecte frumos colorate care culeg nectar și polen cât și pentru noi oamenii care ne îmbăiem simțurile cu acele minunate mirosuri și culori. Nimic din lumea asta nu ne va opri să marcăm în coloana binelui acel câmp de flori. Însă natura ne arată și un câine mort, cu colții rânjiți, intrat în putrefacție, plin de viermi, ce emană o duhoare înțepătoare de cadavru. Nu poate fi nimic altceva decât o oroare, o imagine din filme horror, ceva pentru care nu putem găsi niciun motiv pentru a-l marca în coloana bineluiÎn schimb natura nu judecă atât de repede ca noi și dacă vom fi mai atenți, acel tablou este un corn al abundenței pentru bacterii, muște, insecte, râme și viermi. Pentru acele vietăți nu poate exista o lume mai bună decât acel hoit. Natura este, pur și simplu, fără diferențe dualistice, noi oamenii în schimb facem, bine sau rău în loc să fim, pur și simplu.

Organismul uman este un fenomen chimic unde au loc fel de fel de reacții. Multe dintre ele sunt reacții acide, altele sunt alcaline sau bazice. Cu toate acestea PH-ul sângelui se apropie foarte mult de valoarea neutră, mai exact 7,38-7,45. Orice abatere, oricât ar fi de mică, de la aceste două limite conduce către patologii extrem de grave iar în cel mai scurt timp va surveni decesul. Cu alte cuvinte, chiar dacă organismul uman este un ansamblu cu nenumarăte reacții extreme, foarte acide sau foarte bazice, rezultatul trebuie neapărat să fie unul neutru, fără abateri. Îmi place să cred că nu mai departe de acest exemplu putem poziționa și mintea umană și psihologia care rezultă din ea.

Un magnet este format dintr-un pol negativ și unul pozitiv. Ei sunt total opuși însă un magnet nu poate fi dacă nu conține ambii poli. Aceleași principii se aplică și în cazul atomului și probabil și în alte spații științifice mult mai avansate care mă depășesc, cum ar fi materia și antimateria, însă la toate acestea rezultatul final este același: neutralitatea, echilibrul sau armonia. În oricare caz dacă se intervine artificial și se distruge acest echilibru rezultatele sunt devastatoare, așa cum este bomba atomică.

Toate religiile lumii sunt în esență dualistice, chiar dacă unii dintre profeții lor au încercat să ne explice că răspunsul stă în echilibru și neutralitate. Toate întrebările adresate acestor învățători au avut nuanțe dualistice, cum ar fi: este bine să fac asta? sau este rău să fac cealaltă? Acesta este motivul pentru care profeții s-au abținut să dea un răspuns clar cu Da sau Nu. Din păcate lumea nu a înțeles, la fel cum nu înțeleg natura și nici pe Dumnezeu. Celor care conduc culturile religioase nu le pasă de ce crezi atâta timp cât ești prezent fizic la tradiționalismele lor. O învățare simplistă bazată pe doua liste compuse din antonime este suficientă pentru a fi acceptat în cultul lor. Singura diferență între religii este acea listă și nimic mai mult. Este regretabil să afli că foarte mulți sunt cei care au îndurat chinuri groaznice doar pentru că au respins un rând sau două din lista lor.

Deci ce este binele și răul dacă nu niște concepte umane extrem de subiective care nu pot exista decât în mințile subordonate sau chiar dependente de condiția verbului a face. În acele minți cu greu va exista neutralitatea, cu greu se va instala echilibrul și armonia pentru că nu înțeleg că de fapt lista cu două coloane din mintea lor are de fapt o singură coloană, iar cele două antonime sunt de fapt extremele unui singur lucru. Dumnezeu nu poate fi bun sau rău ci poate fi amândouă simultan dar în același timp niciuna, iar bunăstarea va apărea doar acolo unde cele două extreme se neutralizează. Soluția convenabilă este să cunoaștem în viața noastră ambele extreme și să căutăm să găsim întregul, locul unde va fi și neutralitatea. Mintea în armonie poate părea de multe ori rece, insensibilă, însă sunt aparențe subiective deoarece păstrarea echilibrului este la fel ca mersul pe sârmă.