Urzica – o plantă medicinală completă

Dacă tot a venit primăvara și cum fiecare anotimp își are uneltele sale pentru a ne întreține sănătoși și plini de vitalitate, voi scrie despre prima plantă midicinală, des întrebuințată, care deschide noul an solar.

Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi, a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. Crește aproape oriunde, dar în general preferă locurile parțial umbrite, la marginea pădurilor, pe langă garduri și drumuri. Primăvara devreme, atunci când este foarte tânără și plină de sucuri, urzica are valoare alimentară, asemănându-se la preparare cu spanacul. Totuși, pe lângă valoare alimentară a urzicii, ne sare în atenție valoarea ei medicinală.

Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și rădăcinile. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie, decoct, sirop, suc proaspăt, loţiune tonică, piure de urzici.

Substanţe active: vitamine (B12, C, E, B2, K), ulei esenţial, ulei gras, provitamina A, siliciu, acid galic și acid formic, mucilagii și lecitină. Perișorii urzicanţi conţin histamină, acetilcolină, dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. Chiar dacă aceste substanțe au fost enumerate, urzica ramâne o plantă cu o compoziție chimică incomplet cunoscută.

Întrebuinţări: Urzica este considerată una dintre cele mai complete plante medicinale. Are proprietăţi diuretice, astringente, antiseptice, depurative, emoliente, expectorante, hemostatice, tonice, revitalizante, detoxifiante, antidiareice, vitaminizante, hipoglicemiante, cicatrizante, declorurante, antitusive. Este inclusă în tratamentele a peste 20 de afecțiuni diferite, fapt rar întâlnit printre plantele medicinale.

Pe lângă toate aceste întrebuințări, urzica are un rol important în stimularea creșterii părului. Sucul din frunze proaspete de urzică se foloseste în detoxifierea majoră a organismului. De asemenea, urzica stimulează activitatea ficatului, precum și pe cea din tractul gastro-intestinal.

Este utilizată cu succes în tratamentul următoarelor afecțiuni: dizenterie, reumatism, litiază renală, gută, bronșite, hemoroizi, hemoragii interne, hemoragii uterine, tulburări digestive, avitaminoze, diabet zaharat, răni greu vindecabile, ulcer varicos, supuraţii, obezitate, eczeme rebele, psoriazis, seboree, mătreaţă, precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară.

Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic care nu poate fi neglijat: diabetul, afecţiunile hepatice și biliare, deranjamentele stomacale și intestinale, inflamarea căilor respiratorii.

Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului după diferite traume fizice sau psihice.

Rețetă smoothie de urzici

urzici

Ingredinete

  • un mănunchi mare, poaspăt, de urzici tinere;
  • o jumătate de lămâie cu tot cu coajă;
  • un măr;
  • 2 linguri de ghimbir proaspăt ras.

Preparare

Spălați bine lămâia într-un amestec de o parte oțet de mere și trei părți apă pentru a îndepărta pesticidele și impuritățile din coajă. Dacă mărul provine de la o sursă necunoscută, puteți opta pentru spălarea lui în aceeași soluție. În cazul urzicilor, este suficient dacă le curățați sub un jet de apă. Răzuiți apoi coaja de lămâie și ghimbirul. Tăiați în bucăți potrivite lămâia și mărul. Adăugați tot în blender și gata. Savurați-l imediat.