Visele conștiente

Niciodată nu mi-am dorit ca acest blog să fie o sursă de informații comună. Nu caut să preiau articole de pe alte site-uri și apoi să le public aici, poate cu mici modificări. Încerc să scriu, din propria experiență, tot ce mi se pare important pentru a fi știut. În același timp, încerc să filtrez toată masa de informație de pe internet și nu numai, iar într-un final să o sintetizez aici. Astăzi mi-am propus să vorbim despre un subiect delicat, încă de necrezut pentru unii, însă experimentat din ce în ce de mai multe persoane. Are o importanță deosebită deoarece, tind să susțin părerile altora cum că acest fenoment ar fi o formă de conștiință superioară. Vom vorbi, deci, despre visele lucide sau visele conștiente.

Visele lucide sunt acele tipuri de vise foarte clare prin care persoana devine conștientă că visează însă alege conștient să nu se trezească și să experiementeze lumea subconștientă. Totul este deosebit de real, chiar mult mai real decât în spațiul fizic, deoarece simțurile sunt mult mai dezvolate. Poți mirosi un crin de la sute de metri distanță sau poți auzi o furnică cum mișcă un fir de iarbă etc. Inițial, nu le-am dat mare importanță deoarece nu reușeam să le înțeleg cu adevărat. După ce am reușit să le experimentez am descoperit adevăratul potențial al lor. Îmi place să le numesc spațiu de simulare al tuturor experiențelor dorite. Probabil că pe unii dintre voi v-am băgat total în ceață, însă fenomenul este perfect real, normal, dar atrofiat. Este în strânsă legătură cu nivelul de conștiință al fiecăruia. Astfel, cei care trăiesc o viață inconștientă, lipsită de propriile decizii și alegeri, nu numai că nu reușesc să viseze lucid, nu reușesc nici măcar să viseze. Este imposibil să devii conștient în vise atâta timp cât tu esti inconștient când ești treaz.

Acest tip de vise se manifestă la persoanele care, la un moment dat din viață, au înțeles importanța extraordinară a viselor. Au înțeles că visele ne oferă indicii clare despre adevărata viață pe care o trăim. Ele ne fac o recapitulare simbolică a întregului cumul de sentimente, gânduri, trăiri, evenimente. De multe ori, din cauza subiectivității în care trăim, nu reușim să înțelegem deciziile pe care le-am luat sau situația în care ne aflăm. Confuzia prezentată poate fi reparată prin interpretarea viselor. Spre exemplu, de multe ori, în relațiile de cuplu, unii bărbați cocoși cred că domină femeia prin vorbele și faptele lor, însă seara, visează repetat cum femeia le conduce mașina, iar ei stau pe locul pasagerului, sau mai interesant, în spate. Înțelegând simbolistica, putem realiza foarte ușor că aparențele l-au înșelat pe bărbatul respectiv și el este controlat subliminal de către femeie. Putem continua cu astfel de exemple, însă ele nu au niciun rost dacă noi nu învățăm să ne amintim visele în fiecare dimineață. În medie, ar trebui să ne amintim 5-6 vise în fiecare dimineață.

Odată atins acest nivel, cu câteva exerciții destul de simple, vom reuși să fim conștienți de cel puțin un vis în fiecare seara. Trezindu-ne în el, ulterior îl vom putea modifica cum dorim. Obiectivele noastre sunt mult mai înalte decât căutarea propriei distracții sau îndeplinirea unor dorințe care sunt imposibil de realizat în lumea fizică. Primii pași pe care ar trebui să-i urmăm este familiarizarea cu propria noastră lume subconștientă sau psihologică. Sunt deosebit de interesante răspunsurile pe care le vom primi atunci când ne vom pune diferite întrebări în această lume. De cele mai multe ori, ele sunt simbolice, iar după ce ne trezim e posibil să dureze ceva timp până când reușim să le înțelegem cu adevărat. Un alt avantaj al acestei lumi este timpul, care trece mult mai lent. Spre exemplu putem efectua acțiuni care durează de regulă câteva ore și de fapt noi am visat doar câteva minute. Acest lucru este foarte important deoarece avem acum oportunitatea de a experimenta anumite lucruri pentru care nu avem timp în spațiul fizic.

Este foarte probabil ca majoritatea fenomenelor prezentate în Biblie, despre sfiții care au „călătorit în duh” să fie de fapt vise conștiente sau o formă avansată a acestora, de care nu voi vorbi acum. Este incontestabil că acești sfinți au dat o mare importanță viselor, conștientizării de sine, rugăciunii și meditației. Toate aceste exerciții conduc inevitabil către vise lucide de calitate, iar cu cât conștiința persoanei respective este mai dezvoltată cu atât visele lucide vor căpăta o nuanță mai simbolică, mai mistică.

În continuare voi prezenta câțiva factori exacți pe care trebuie să-i avem în vedere atunci când dorim să ne dezvoltăm această abilitate extraordinară:

    1. Cel mai important factor este alimentația. Multe alimente alterează sau afectează starea de conștiință, gândirea, sentimentele. Altele perturbă activitatea hormonală, rezultatul fiind coșmarurile, visele erotice sau alte vise mecanice, de proastă calitate. Cu greu mai poți visa dacă glanda ta hipofiză este total atrofiată din cauza excesului de fluor din pasta de dinți. Trebuie evitate complet cafeaua, alcoolul, drogurile, medicamentele și este absolut necesar realizarea unui stil de viață corect echilibrat. Am observat că în timpul curelor de epurare sau în timpul posturilor, densitatea viselor lucide crește semnificativ. La polul opus am putut constata că un consum mare de carne în timpul zilei conduce la vise mecanice haotice, erotice sau alte mizerii.
    1. Igiena somnului. Da, somnul poate fi unul murdar sau unul curat, deci putem vorbi despre o igienă a somnului. Persoanele care nu au un program de somn, care dorm haotic, plini de gânduri, stresați etc., cu siguranță nu reușesc nimic în acestă direcție și categoric nici în alte direcții. De asemenea este necesară notarea sau măcar amintirea și recapitularea conștientă, după trezire, a tuturor viselor avute în seara anterioară.
    1. Conștientizarea situațiilor din timpul zilei. Mulți ne vorbesc despre celebra expresie latină „Carpe diem!”, însă sunt convins că majoritatea nu înțeleg la ce se referă și o folosesc doar pentru a-și motiva tentațiile și viciile mizerabile. „Trăiește clipa” se referă cu sigurață la conștientizarea clipei și a tuturor situațiilor în care te afli. Este foarte interesant să-ți adresezi câteva întrebări în cursul zilei, precum ”Ce fac acum?”, „Unde sunt?” „Cum am ajuns aici?” „Ce simt? – Sunt încordat? Am fața încruntată? De ce? etc.”. Nu poți trăi clipa dacă nu o conștientizezi și nu poți conștientiza ceva dacă nu te întrebi dacă tu conștientizezi sau nu. E logic? Eu cred că este cât se poate de logic. Transformând aceste întrebări într-un obicei, atunci cu siguranță ne vom întreba și în somn același lucru, astfel vom afla că visăm.
    1. Am putut observa că aromaterapia din timpul zilei, muzica clasică sau alte sunete de calitate și petrecerea timpului în natură crește rata viselor lucide. Iarăși fac, fără să vreau, o asociere cu sfinții din religiile lumii, cărora nu le lipsea natura, fumegațiile cu tămâie și alte rășini naturale și sunetele naturale sau muzica produsă chiar de ei.
    1. Meditația este foarte importantă oriunde și oricând. Calmarea minții și învățarea tehnicii de a goli total mintea de gânduri ajută la disciplinarea psihicului și ordonarea subconștientului. În acest mod vom reuși să administrăm mult mai ușor orice fel de situație, inlcusiv visele.
  1. Consumul moderat al unor ceaiuri din plante medicinale precum Pelinul (Artemisia absinthium), Pelinița (Artemisia annua) – o plantă care administrată corect poate vindeca și cancerul, Pelinul negru (Artemisia vulgaris), Valeriana (Valeriana officinalis) ș.a. crește semnificativ numărul de vise lucide și claritatea în general a viselor.

În concluzie, visele lucide ne pot conduce către înțelegerea unor evenimente care până acum ni s-au părut minuni sau mituri. În același timp putem simula unele efecte terapeutice precum crearea unui cadru cu o fobie de care suferim, astfel să o putem înfrunta direct, depășirea unor bariere fizice, precum gravitația, forțele mecanice, călătoria în unele locuri greu accesibile și multe altele. Putem afla răspunsuri la unele întrebări precum de ce suntem bolnavi sau de ce suferim etc. Singura limită în aceste experiențe este propria imaginație. Deoarece bănuiesc că majoritatea nu sunt familiarizați cu informațiile din acest articol, am considerat că nu ar avea rost să ofer și procedee exacte pentru dezvoltarea acestei abilități. Cine dorește, mă poate contacta.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.