Patru secrete pentru un trai mai bun

Avem un stil de viata haotic. Nu vrem sa intelegem ca in aceasta scoala, viata, este necesar controlul tuturor influentelor, sa ne cunoastem si sa cunoastem, sa avem rabdare si sa ne cultivam. Toata aceasta dezorientare a aparut pentru ca ne multumim cu putin, ne lasam satisfacuti de niste false placeri si devenim sclavi fara sa realizam. Toti primim semnale ca ceea ce facem nu este bine sau ca suntem pe un drum gresit, insa le ignoram si continuam in bezna si ceata. In final, din cauza ca uitam de noi, fiinta umana se separa si datorita acestui lucru, nimic nu ne mai poate salva decat o boala, care sa ne aminteasca de noi insine.

Un vechi proverb latin spune: “Mens sana in corpore sano” adica „O minte sanatoasa intr-un corp sanatos”. Adevarul care se ascunde in acest proverb este mult mai profund si nu se rezuma doar la a tinti asupra sanatatii fizice, ci prin ravnirea catre un scop nobil, cum ar fi dezvoltarea noastra ca fiinte, ne va aduce inevitabil si sanatate fizica. Sanatatea este un efect secundar al echilibrului perfect, armonia fortelor ce lucreaza in interiorul corpului nostru. Nu trebuie sa existe o mare dezordine pentru ca boala sa se manifeste. Pentru ca lipsa armoniei este deja inceputul bolii.

Considerand ca m-am facut oarecum inteles, voi incerca sa prezint cateva indicii care ne arata ca suntem pe drumul cel bun sau macar il vedem in zare. Cei patru stalpi care sustin fiinta umana superioara sunt cunoasterea, vointa, curajul si tacerea. Subrezind unul dintre acestia, intregul nostru progres va fi in zadar, pentru ca tot ce vom construi pe timpul zilei, peste seara va fi darmat.

Cunoasterea o poate dobandi oricine, nu conteaza cat IQ sau memorie are. Fiecare va face in felul sau asocieri in functie de nivelul sau intelectual. Nu va lasati inselati ca nu puteti invata sau ca nu stiti cu ce sa incepeti. Important e doar sa incepeti, apoi toate se vor destainui in fata voastra.

Vointa este legata de autocontrol si se obtine prin impingerea limitelor noastre cate putin in fiecare moment care ni se iveste. Pentru omul cu vointa nu exista vicii si se simte in fiecare situatie liber sa aleaga, iar partea sa animalica este depasita si fara sens.

Curajul este o calitate ce ne lipseste cu desavarsire. Ne este frica de actiunile noastre si preferam sa preconizam ce s-ar putea intampla inca dinainte sa incepem. Nu exista nimic pe lumea asta care sa ne aduca frica, nici macar moartea. Toate sunt niste simple idei bine inradacinate in mintea noastra. Unui om echilibrat nu ii este teama sa lase totul si sa o ia de la capat. Prin curaj ne vom atinge adevaratul nostru potential.

Tacerea. Personal, sa pastrezi linistea atunci cand trebuie, o consider una dintre cele mai grele misiuni ale vietii. E important sa ne ghidam dupa expresia: „Invata sa taci inainte sa vorbesti.”. Progresul nostru personal trebuie sa fie pastrat pentru noi, ca doar asa putem duce fara influente pana la capat ceea ce ne-am propus. Tacerea este putere!

In concluzie, acea persoana care va fi hotarata sa realizeze un echilibru intre toate aceste patru fundamente, va avea parte de rasplata inzecita si atunci va intelege cu adevarat tot ce se intampla in jurul ei.