Cură de epurare a gândirii

Acum câțiva ani, pe când începeam să mă coc la minte, după ce demarasem deja o documentare destul de amplă în legătură cu nutriția și modul de viață corect, mi s-a ivit o idee, care mai târziu urma să devină bază a gândirii mele. Mi-am dat seama de un lucru esențial și acela e că va fi imposibil să ai o judecată sănătoasă fără o alimentație sănătoasă și implicit, dacă nu ai o minte sănătoasă iți va fi imposibil să gândești că trebuie să mănânci și să trăiesti sănătos și în armonie. Poate vă sună banal, dar e o buclă închisă extrem de prețioasă. Abia atunci am înțeles vechiul proverb latin: „Mens sana in corpore sano”. Am mai realizat că oamenii din jurul meu gândesc diferit față de mine tocmai din acest motiv, la care desigur, se mai adauga si alte cauze secundare (ignoranța).

Lăsând la o parte introducerea dar țitând totuși cont de ea, voi vorbi acum despre curele de detoxifiere și transpunerea lor într-un regim alimentar esențial, benefic pentru trup și minte. Daca ați observat până acum și ați făcut o mică analogie, postul religios nu e nimic altceva decât o dieta de detoxifiere, însa scopul lui de bază este acela pe care l-am descris în introducere: purificarea minții, chiar dacă s-a pierdut în negura timpului. O să scriu în viitor articole despre puternica influență negativă a anumitor substanțe, intenționat introduse în industria alimentară și cosmetică, asupra activității sistemului endocrin (hipofiza, hipotalamusul, tiroida, timusul, suprarenalele, pancreasul, gonadele).

Indiferent de stilul nostru de viață și regimul alimentar adoptat, este obligatoriu a se țină câte o cură de epurare (detoxifiere). Recomandat este să se țină trei-patru saptamani la fiecare trei luni. Se vor consuma legumele si verdețurile de sezon, iar în perioadele reci se adaugă pește de cel mult două ori pe săptămână (de preferat peștele proaspăt, autohton). Diferitele programe și meniuri le voi detalia în articolele următoare. Având în vedere scopul nostru de a ne instala o gândire sănătoasă, dimineața, pe stomacul gol, vom profita de o lista de ingrediente amestecandu-le într-un smoothie care are mai multe beneficii. Unul dintre cele mai importate fiind refacerea funcțiilor glandelor endocrine și detoxifierea colonului.

Ingrediente

  • O linguriță pulbere de Ashwagandha;
  • O linguriță pulbere de Ginseng chinezesc;
  • O linguriță pulbere de Ginseng siberian;
  • 2 linguri de seminte de Cânepă măcinate;
  • O linguriță pulbere de Ginkgo biloba;
  • Un vârf de cuțit pulbere de Gotu Kola;
  • O linguriță pulbere de Chlorella;
  • O linguriță pulbere de Spirulină;
  • O linguriță pulbere de Iarbă de grâu verde;
  • O linguriță pulbere de Lucernă verde;
  • 20g Goji;
  • O lingură de miere de albine;
  • 2 fructe de sezon.

–lingurița și lingura sunt rase, nu cu vârf–

     spirulina   lucerna pudra            goji

Observație: E important să alegem fructele specifice sezonului, fie că ele se cultivă la noi sau în alte țări, deoarece în acest fel evităm să consumăm fructe crescute în sere sau în alte feluri mai puțin sănătoase. Pulberele le puteți procura de la magazinele online care comercializează produse bio raw vegan. Sfatul meu este să căutati plantele crescute în culturi ecologice certificate. Pe fiecare ambalaj ar trebui să fie specificat acest lucru. Încercați să evitați produsele din China, nu că aș avea ceva personal cu ei, dar în acea țară chiar nu reușesc să îmi imaginez cum ar mai putea exista culturi nepoluate. O să vedeți că după ce amestecați toate ingredientele plus apa, va rezulta o cantitate destul de mare de lichid (în jur de 750 ml). Nu vă chinuiți să-l consumați pe tot dintr-o dată, chiar dacă gustul nu este tocmai prea plăcut. Încercați să beți câte un pahar în intervale de aproximativ 5 minute.

Acest smoothie e un puternic energizant, tonic, antioxidant, imunostimulator, detoxifiant, deparazitar, antifungic, antibiotic, antidepresiv și efectele pozitive pot continua. Ne va asigura cu certitudine energia și sațietatea pentru cel puțin 3-4 ore. Această cură se va ține în fiecare dimineață pe parcursul regimului de epurare (3-4 săptămâni).

La celelalte două mese vă veți prepara salate de rădăcinoase (țelină, morcovi, ceapă, cartofi, păstârnac, sfeclă roșie, ridichi negre,usturoi) sau alte legume (varză, conopida, ardei, roșii, castraveți) drese cu puțin ulei de măsline și sare de ocnă. O altă masa va trebui să includă fulgi de ovăz, grâu, orez, orz, tărâțe de grâu, semințe de cânepă decorticate amestecate cu o lingură de miere de albine și muiate cu ceai din plante medicinale (nu de fructe de pădure – chimicale). În niciun caz nu veți consuma pateuri vegetale, margarină, cașcaval de post, gemuri, dulcețuri, conserve etc.

Apa minerala cu reziduu sec mare si bauturile racoritoare din comert

Sincer sa fiu, daca as avea o alternativa la apa minerala din comert, mai putin ideea cu filtru pentru apa de la chiuveta, care este scump, trebuie inlocuit periodic si nici o incredere sporita nu imi transmite, nu as mai consuma apa imbuteliata. Motivul este unul simplu. Aceasta apa nu este nicidecum naturala. In primul rand este filtrata, demineralizata, apoi tratata cu clor si flor impotriva bacteriilor, iar in final remineralizata. Nu e nimic natural acolo, iar conceptia ca un angajat al companiei X de apa minerala sta cu sticlele la un izvor de munte si le umple, apoi le trimite in supermarket, este total falsa. Un alt dezavantaj major al apei imbuteliate este in sine imbutelierea in sticle de plastic, ceea ce face ca plasticul sa elimine elemente toxice in apa atunci cand este expus la soare sau la o anumita temperatura. In plus, este foarte deranjant cand trebuie sa cauti un loc unde sa arunci sticlele de plastic. Ideal ar fi sa va procurati apa dintr-un izvor cat mai pur si sa o tineti in sticle de sticla pentru maxim 2 zile. Eu inca nu am reusit acest lucru si presupun ca si multi altii sunt in conditia mea din diverse motive, asa ca va trebui sa cautam apa imbuteliata de o calitate cat mai buna (Editare: de mai bine de un an, am reușit să procur apă doar de la izvoare sau fântâni).

Criteriile de alegere a apei sunt in ordinea importantei, urmatoarele: reziduu sec la 180 grade Celsius, continutul de Fluor, continutul de nitriti si nitrati, continutul de Clor si PH-ul, care este discutabil, deci nu o sa-l tratez aici deocamdata.

Limite admise:
Element Reziduu sec Fluor (F) Nitriti (NO2) si Nitrati (NO3) Clor (Cl)
Limita maxima admisa 250 mg/l 0.2 mg/l 5-6 mg/l 5 mg/l

Reziduu sec mare creste riscul ca acest compus sa se depuna in diferite parti ale corpului, formand litiaza renala/biliara si nu numai.

La capitolul Fluor este mult de vorbit dar nu am s-o fac in acest articol, ci intr-unul separat. Ideea e ca sunt multe studii in ultimii ani care ii contesta beneficiile, chiar mai mult decat atat, il implica intr-o serie de afectiuni grave. Cert este ca favorizeaza mult atrofierea epifizei (glanda pineala), ceea ce nu vrem. Il evitam. Fara el cu siguranta nu ne vom face mai rau.

Despre nitriti si nitrati sunt sute de studii. Este incontestabil faptul ca pot favoriza aparitia cancerului si a altor afectiuni grave.

Clorul nu are niciun beneficiu pentru sanatate. Este toxic si din pacate obtinem foarte mult prin piele atunci cand facem dusuri fierbinti sau bai sau prin consumul in exces de sare (clorura de sodiu), asa ca cel mai bine este sa nu mai existe deloc in apa. Poate cauza iritatii ale sistemului digestiv, dereglarea florei intestinale s.a.

Sucurile din comert sunt si ele extrem de periculoase. Stiati ca principala cauza a obezitatii este consumului de sucuri si bauturi racoritoare? De ce? Simplu. Zaharul este solubil in apa si odata format acest amestec devine foarte usor asimilabil de organism. E ca o perfuzie cu efect aproape imediat. In plus sucurile au o cantitate enorma de zahar. Spre exemplu, o doză de 330 ml din adorabilul nostru suc negru contine aproximativ 40g de zahar, iar doza zilnică maximă admisă este este de 50 de grame. Pe langa acest ingredient, sucurile mai contin coloranti artificiali, indulcitori toxici, arome artificiale etc. Feriti-va de ele, nu ne trebuie asa ceva. In articolul unde am vorbit despre tratarea dependentei de zahar si regim cu alte zaharide puteti gasi alternative sanatoase la bauturile racoritoare din comert.

Puteți urmări aici un video despre prelucrarea apei potabile.