Masa corporală. Adevărul (partea a II-a)

Am vorbit în partea I despre identificarea principalelor cauze care au ca efect destabilizarea masei corporale. Următorul pas este să izolăm, iar apoi să tratăm afecțiunea. Va exista un regim alimentar și un tratament adjuvant. Trebuie să înțelegeți că nici un medicament, niciun doctor și niciun regim de pe lumea asta nu vindecă. Voi singuri vă vindecați, celelalte etape sunt doar mijloace ce favorizează restabilirea funcțiilor vitale ale organismului. De ce am ținut să amintesc acest lucru ? Pentru că dacă voi nu vă veți acorda atenție în acest proces de recuperare, întregul tratament va fi în zadar, iar această regulă este valabilă pentru orice altă afecțiune. Va trebui să simțiți că sunteți implicat întru totul în vindecarea voastră, să nu vă descurajați și să căutați tot timpul avantajele acțiunilor voastre.

Dacă m-am făcut cât de puțin înțeles atunci cu sigurață veți îndeplini acest scop nobil și putem trece mai departe în căutarea unui tratament. Prima etapă este să dăm un reset la întreaga noastră alimentație. Să presupunem că nu știm unde este cauza, așa că vom începe de la zero, printr-o curățare generală a întregului organism: minte și trup.

echilibru

Etapa I: Curățarea

Timp de trei zile nu vom mânca sau bea nimic altceva decât ceea ce voi scrie mai jos:

Dimineața, preferabil în jurul orei șapte, imediat după ce ne-am trezit vom bea o cană din ceaiul descris mai jos. Apoi, ne vom prepara un suc de fructe de sezon, cât mai variat și mai autohton (minim trei tipuri de fructe) în care adăugăm o lingură de miere de albine și o linguriță de polen apicol. Vom încerca să includem, la alegere, următoarele fructe: pere, mere, grapefruit, struguri albi, pepene verde, prune, caise, zmeură, mure, kiwi. Vă orientați și voi, dacă nu ne găsim în sezonul anumitor fructe, ne vom axa pe citrice și mere. Dacă amestecul rezultat este prea vâscos pentru a putea fi băut, putem adăuga puțin ceai.

Preparare ceai:

Într-un recipient nemetalic se vor amesteca și mărunți moderat următoarele plante medicinale:

  • o parte Urzică (Urtica dioica);
  • o parte Trei frați pătați (Viola tricolor);
  • o parte rădăcină de Brusture (Arctium lappa);
  • o parte Cicoare (Cichorium intybus);
  • o parte Iarba șarpelui (Echium vulgare).

Se vor fierbe 4 linguri cu vârf din acest amestec timp de 5 minute în 2 litri de apă de calitate (citește articolul acesta). După fierbere se acoperă și se lasă la răcit. Acest ceai își va păstra proprietățile pentru maximum 12 ore. Se va bea o cană în jurul orei 12:00 și încă una cu jumătate de oră înainte de masa de seară. Restul ceaiului se va bea după plac și când ne este sete.

Seara, preferabil în intervalul 19:00 – 20:00 se va prepara un suc din următoarele legume la alegere: țelină, păstârnac, varză, patrunjel, ridiche neagră, ceapă, sfeclă roșie, castraveți autohtoni, morcov. Vom încerca să nu evităm niciodată sfecla roșie și ridichea neagră.

Nu se va mai consuma nimic altceva în aceste trei zile decât ceea ce a fost descris mai sus. Veți observa câteva simptome imediat după începerea regimului, cum ar fi: stare de rău general, cefalee, diaree, urine și transpirații abundente, urât mirositoare și de culoare închisă, erupții cutanate, amețeli, slăbiciune, strănut, curgerea nasului. Nu vă speriați și nici descurajați pentru că acest lucru este perfect normal. Organismul intră într-o stare de curățare și epurare care probabil nu a fost niciodată activată în viața voastră. După aceste trei zile de detoxifiere putem începe un tratament și un regim propriu-zis.

ginseng

Etapa a doua: Tratamentul

În acest tratament vom adopta o logică pe care puțini o înteleg. Orice formă de viață are nevoie de energie pentru a îndeplini o anumită acțiune. Însași vindecarea unei boli sau slăbirea este o acțiune care necesită o formă cât mai pură de energie. Glucidele sunt ceea ce avem nevoie. În anumite proporții bine calculate, ele ne asigură un aport energetic necesar întreținerii funcționării corecte a întregului organism. Astfel, dimineața ne vom prepara un smoothie din fructe compus din următoarele:

  • trei fructe de sezon (aproximativ 300g);
  • o linguriță de Ginseng (Panax ginseng) sau Ginseng Siberian (Eleutherococcus senticosus);
  • o linguriță de Ginkgo (Ginkgo biloba);
  • 2 linguri semințe de cânepă decorticate măcinate.

Acest amestec ne va stimula și echilibra metabolismul. Un alt secret în reglarea arderilor caloriilor este respirația. Gândiți-vă ce se întâmplă cu un motor de mașină când nu mai are aer, chiar dacă are combustibilul necesar. Practic, rata metabolică este direct proporțională cu masa de aer inspirată. Se cunoște că oamenii activi au un volum mai mare al plămânilor, astfel masa de aer care poate fi înmagazinată este cu mult mai mare decât la personele sedentare.

Un alt aspect important în echilibrarea organismului este raportul melatonină-serotonină. Cu alte cuvinte, va trebui să respectăm cele șapte-opt ore de somn în intervalul 22:00-6:00 pentru a beneficia de efectele pozitive ale melatoninei și să ne expunem cât mai mult la lumină solară, într-un mod adecvat, în funcție de puterea soarelui, pentru a stimula producția de serotonină. Puteți citi mai multe despre acești doi hormoni pentru a afla că ei sunt practic implicați direct sau indirect în orice proces al organismului.

Pulberea de plante medicinale cu miere

Vom amesteca următoarele plante medicinale, toate în părți egale: rădăcină de Brusture (Arctium lappa), frunze de Urzică (Urtica dioica), Sânziene (Galium verum), semințe de Armurariu (Silybum marianum),  Ghimpe (Xanthium spinosum), Pufuliță (Epilobium hirsutum), Licheni de piatră (Cetraria islandica), Păpădie (Herba Taraxaci), frunze de Mesteacăn (Betula pendula), flori de Soc (Sambucus nigra), Măceșe (Rosa canina), fructe de Cătină albă (Hippophae rhamnoides), Volbură (Herba convolvuli), fructe de Ienupăr (Juniperus communis), frunze de Nuc (Juglans regia), Coada-calului (Herba equiseti) și Cicoare (Chichorium ithybus). Ca proporție, e bine de știut că pentru 2 luni de tratament va fi necesar 3 kg de macerat. Acesta va fi compus din 2 kg de miere de albine și 1 kg de pulbere din plantele de mai sus. Vom râșni toate plantele, le vom măsura (aproximativ 60 de grame din fiecare plantă) și le amestecăm cu mierea de albine. Se vor administra 2-3 lingurițe din acest preparat de trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înaintea meselor principale, împreună cu un pahar de suc de fructe sau legume (dimineața se bea cu smoothie-ul prezentat mai sus).

Regimul alimentar

Vom adopta un regim etapizat caloric pentru o perioada de 2 luni (8 săptămâni) astfel: săptămâna I – 1000 kcal; săptămâna a II-a – 900 kcal; săptămâna a III-a – 800 kcal; săptămâna a IV-a – 700 kcal; săptămâna a V-a – 600 kcal; săptămâna a VI-a – 500 kcal; săptămâna a VII-a – 400 kcal; săptămâna a VIII-a – 300 kcal. Din tabelul acesta vă puteți calcula singuri aportul caloric. Încercați să abordați o alimentație variată, în care să includeți proteină animală cât și vegetală, carbohidrați, glucide și lipide. Spre exemplu, se poate consuma iaurt, caș, brânză de vaci, zer, ouă fierte tari, pește slab, carne slabă de pasăre, legume crude în salate sau fierte înăbușit, fructe (se vor evita cele confiate), sucuri naturale de fructe și/sau legume, uleiuri vegetale (maxim 1 g/kg corp) și sare neiodată (de murături sau de Himalaya). Este interzis consumul de dulciuri, zahărul și produsele din zahăr, ciocolata, pastele făinoase, fructele confiate, murăturile, măslinile, apa minerală carbogazificată, sucurile industriale, vinul roșu, băuturile spirtoase, compoturile, conservele de orice fel, excepție fac cele de pește, cartofii și morcovii în exces, sosurile și condimentele, apa de la robinet. Se va folosi doar pâine din făină integrală, fără alte adaosuri, iar uleiul vegetal (măsline, cânepă etc.), de regulă, îl veți consuma doar în salate.

Observații

Pentru a alunga senzația de foame și pentru a completa necesarul de fibre și carbohidrați puteți citi și prepara următoarea rețetă.

Cafeaua se va consuma în cantități cât mai mici sau deloc și preferabil cea verde. Chiar dacă ajută la eliminearea apei din organism și accelerează arderile, ea implică multe efecte secundare, de care vom încerca să ne lipsim.

Orezul îl vom reduce treptat, astfel ca la sfârșitul primei săptămâni de cură să-l eliminăm complet.

Vom încerca să trezim metabolismul încă de dimineață urmând programul acesta.

Faceți cât mai multă mișcare. Nu e nevoie de un sport anume. Minim 30 de minute de mers pe jos zilnic este suficient.

Acest tratament prezentat este o variantă ușor de suportat pentru că prevede micșorarea progresivă, de la o săptămână la alta, a numărului de calorii și nu printr-o scădere bruscă, așa cum se întâmplă în acele diete „minune” prescrise de nutriționiști „adevărați”.

Masa corporală. Adevărul (partea I)

Cuvintele „gras”, „grasă”, „regim”, „a slăbi” sunt adevărate coșmaruri pentru unii și când le aud întră într-o stare soră cu depresia. De ce se întâmplă acest lucru ? chiar credeți că nu există remedii sau mai rău, credeți că există o pastilă care poate să vă aducă la forma dorită fără efecte secundare și pe o perioadă de timp nelimitată ? Credeți că acele regimuri proteice sau altele asemenea nu duc în final tot la un dezechilibru, de cele mai multe ori și mai grav ? Spiritul analitic vă poate salva de multe lucruri neplăcute.

O să repet de câte ori am ocazia pentru că pe acest pricipiu se clădește adevărate medicină. Orice lucru, luat ca un efect, are o cauză, iar acea cauză, la rândul ei, este efectul altei cauze. Prin urmare, o boală, luată ca efect, are cauză un dezechilibru, inclusiv afecțiunile de origine mecanică (fracturi, luxații, accidente) sunt și ele tot urmarea unui dezechilibru, în cazul acesta, unul de origine psihică ori indus de tine sau de alții. În consecință, vom considera orice lucru nefolositor, deranjant, inestetic, enervant sau cum vreți voi să-i spuneți, efectul unei cauze. Apoi identificăm cauza, o îndepărtăm și în final observăm efectul. Asta e tot.

Identificarea cauzei

Kilogramele în plus se încadrează perfect în descrierea de mai sus. Astfel, vom considera acest dezechilibru o afecțiune. Urmează să identificăm originea acestei afecțiuni. Dezechilibrele din alimentație au doar o vină parțială în această boală, pe lângă ele există multe alte cauze. Le voi descrie și enumera mai jos:

Armonia metabolică. Toate bolile grave, inclusiv cancerul, pleacă de aici. Metabolismul este acel proces complex de transformare a unor substațe în altele. Este caracterizat de ritm și eficiență. Spre exemplu: întregul drum pe care îl parcurge o felie de pâine din gură până când se transformă în glucoză, energie necesară funcționării celulare, este o mică parte din metabolismul nostru. O întârziere, o accelerare sau o eficiență scăzută a acestui proces cauzează dezechilibre, urmate inevitabil de boli.

Ați văzut cu toții persoane care mănâncă orice, haotic chiar și totuși nu se îngrașă. Spunem despre ele că au un metobolism accelerat. Așa este, dar acesta este un dezechilibru, care în final va duce la asimilarea precară a nutrienților, anemie, sistem imunitar deficitar, stări psihice agitate, diabet, dereglări endocrine, înmagazinarea unei mari cantități de toxine în organism etc. La polul opus se află persoanele care mănâncă puțin și se îngrasă extraordinar de repede. Aceste două extreme sunt de fapt predispoziții metabolice și sunt de cele mai multe ori genetice sau dobândite din cauza unor schimbări bruște în stilul de viață. Din păcate ele nu se pot vindeca niciodată definiv ci pot fi doar corectate prin personalizarea unei diete și scheme de tratament periodic care să includă plante medicinale ce pot restabili un echilibru metabolic și în același timp să ne dea și alte satisfacții pe plan fizic și psihic.

Toate dietele, medicamentele, schemele de tratament alopat, diferite abstinențe nu vor face decât să agraveze afecțiunile deja existente și favorizarea apariției altora. Fiți deci foarte atenți dacă urmați astfel de metode în vederea slăbirii. Toate sunt inventate cu un simplu scop: diminuarea simptomelor de moment (în cazul nostru, kilogramele în plus) urmat de instalarea dependenței fizice și psihice, îmbolnăvirea și în final cumpărarea altor medicamente care fac același lucru.

Alterarea bioritmului. Aceasta este a doua din principalele cauze ale masei corporale haotice. Ce înseamnă bioritm? Tot universul, toată Creația funcționează sub formă ciclică. La un moment dat are anumite caracteristici, apoi și le schimbă treptat, iar in final o ia de la capăt cu aceleași trăsături. Puteți găsi singuri diverse exemple naturale, cum ar fi ciclul zilnic, ciclul lunar, ciclul anual etc. Bioritmul organismului uman este perfect dependent de aceste cicluri, cel mai ușor de influențat și de remarcat fiind bioritmul zilnic (ritm circadian). Acestă perioadă de aproximativ 24 de ore se împarte în intervale definite de anumite particularități. Spre exemplu, s-a demonstrat că eficiența fizică și intelectuală maximă a omului este între orele 9-11 și 17-19. În aceste intervale activitatea metabolică atinge cote maxime și dacă profităm de ea prin desfășurarea de sarcini complexe, vom consuma o cantitate mare de energie, deci vom slăbi.

 bioritm

Melatonina, acel hormon care induce starea de somn, începe să fie produs de glanda pineală în jurul orei 20 și atinge cotele maxime până aproape de ora 24, după care scade brusc aproape de zero. Dacă nu vom respecta acest ritm și ne vom culca după ora 24, calitatea somnului este alterată, regenerarea organismului deficitară și randamentul metabolic diminuat. Un metabolism leneș, a doua zi va fi și mai leneș, deci ne vom îngrășa. La fel se poate pune problema și cu orele meselor, fiind ideal a se mânca în intervalele când secreția sucurilor digestive este maximă.

După cum vedeți se poate vorbi mult despre asemenea ritmicități, dar le voi descrie în alte articole, scopul meu fiind acela de a atrage atenția că ele există și mulți dintre voi știți deja, doar că nu le dați importanță.

Sedentarismul. În prezent acesta este o problemă mondială. Ne deplasăm din ce în ce mai puțin pe jos, stăm din ce în ce mai mult pe scaun. Nu există boală sau afecțiune care să nu fie agravată de sedentarism. Statisticile ne arată că la sedentari este cu 50% mai mare riscul apariției diabetului zaharat de tip doi, de două ori mai mare riscul apariției cancerului și de trei ori mai mare rata mortalității. Pe plan psihic, în rândul sedentarilor predomină pesimismul, anxietatea, irascibilitatea, deprimarea, demoralizarea, melancolia, apatia, pasivitatea, somnolența.

activitatefizica

Obsevație: Nu confundați sportul de performață, care implică o suprasolicitare a organismului, cu activitatea fizică sau mișcarea.

Psihicul defect. O ultimă cauză principală în apariția dezechilibrelor este gândirea negativă. Paracelsus spunea că fericirea vindecă boli incurabile iar supărarea ucide. Nimic mai adevărat de atât. Suntem înconjurați de medii sociale nocive în care seturile de valori sunt nimicuri și gunoaie. Ura și invidia pune stăpânire asupra multor dintre noi, dar oare știm că totul se va întoarce împotriva noastră fără excepție? Nu e nimic supranatural ci doar o lege universală. Puteți observa și voi că oamenii care nu au frustrări, care sunt senini, buni și optimiști sunt sănătoși și au succes, chiar dacă persoanele cu trăsături opuse nu le pot vedea acest succes.

gandire pozitiva

S-a demonstrat științific că anumite stări psihice declanșează dezechilibre metabolice și apariția diferitor afecțiuni, care sunt de regulă extrem de greu de vindecat. Fiți în consecință împăcați în fiecare clipă cu voi inșivă și din acel moment nu o să mai puteți face rău altor persoane, pentru că te întelegi și îți accepți condiția. De fiecare dată când ripostezi și te cerți, conflictul este de fapt unul interior, te cerți cu tine, nu cu persoana din fața ta.

Continuarea aici.