Bioritmurile organismului uman. Darul naturii

Cred că fiecare dintre noi a avut cel puțin o dată în viață probleme cu somnul. De multe ori nu putem adormi sau ne trezim târziu în noapte, la o anumită oră și apoi ne ia somnul foarte greu sau deloc. Acest lucru devine extrem de deranjant mai ales atunci când a doua zi știm că vom avea nevoie să fim odihniți sau să ne trezim devreme. Acum mai mulți ani am întâmpinat și eu problema și observam cum randamentul meu scădea pe zi ce trece odată cu capacitatea de socializare. Această dezordine m-a determinat să studiez din ce în ce mai mult cauza și să caut un tratament, altul decât cel prezentat de doctorii și psihoterapeuții moderni.

După cum ați observat deja, totul în natură este ciclic, de la mișcarea de rotație a electronului în jurul nucleului unui atom, până la mișcarea corpurilor cerești, după așa numitele legi naturale. Este perfect demonstrabil și de mult dovedit că organismele ființelor vii respectă și ele anumite schimbări ciclice, multe dintre ele, dacă nu toate, dependente de micile și marile mișcări naturale. Ca să fiu mai explicit, pentru că îmi vine destul de greu să fiu cât se poate de succint cu astfel de lucruri, voi exemplifica unul dintre multele fenomene. Ciclul menstrual sănătos al femeii are o frecvență de aproximativ 28 de zile. Mai precis, el ar trebui să se repete în 27 de zile 7 ore și 43,2 minute. De unde am luat aceste numere? Este practic perioada de rotație a Lunii în jurul Pământului. Sunt foarte curios cum va putea trăi sănătos o femeie pe Marte, că tot e moda asta a teoriei colonizării altor planete. Glumesc, însă, așa cum vechii antici au înțeles aceste cicluri naturale și le-au zeificat (spre exemplu Lunii i s-a atribuit o zeitate feminină, Selene, Diana, Luna sau Nanna, tocmai pentru că ei au observat dependența femeii de fazele Lunii) așa ar trebui să procedăm și noi, să respectăm natura și să o înțelegem cum funcționeză.

Organismul uman își reglează sau i-a fost reglată funcția biologică protrivit unei ritmicități zilnice, săptămânale, lunare, sezoniere, anuale și chiar multianuale. Respectarea și înțelegerea lor conduce la prevenirea și tratarea celor mai complexe boli. Le voi lua pe rând.

Bioritmul zilnic. Se mai numește și ritm circadian, acel minunat ciclu care modifică temperatura corpului uman prin reglarea arderilor metabolice. În acest bioritm se găsește cheia celor mai frecvente afecțiuni și dereglări acute. El are o durată de aproximativ 24 de ore și este strict dependent de răsăritul și apusul Soarelui. Arderea metabolică la nivel microscopic se aseamănă cu arderea solară la nivel macroscopic sau cu alte cuvinte, „ce e sus, este și jos”. O persoană supraponderală, doar dacă ar ține cont de acest ritm, fără mari schimbări în alimentație, va reveni la forma sa naturală. Mai interesant decât atât este faptul că fiecărui organ din corp i se atribuie pentru refacere și odihnă o anumită perioadă din acest bioritm. De pildă, s-a observat că accesele de tuse apar, de regulă, în zori, spasmele gastrice mai ales dimineața la primele ore, accidentele coronariene către prânz, crizele de rinichi după-amiază, iar cele hepato-biliare imediat după miezul nopții. Chiar astăzi am avut la serviciu un coleg care a făcut o colică renală în jurul orei 15:00, unul dintre motivele pentru care am și scris acest articol. Mai jos am atașat o imagine reprezentativă ale perioadelor de refacere a principalelor organe.

În intervalul 21-23, „Trei focare” se referă la energia reparatoare în sine. Aici face un popas, fără să mai repare vreun organ anume, timp în care avem ocazia să lucrăm cu ea, să o îmbunătățim.

Așadar, în aceste intervale, putem să ne axăm pe organele asociate. Astfel, putem anticipa crizele aferente și să administrăm remedii cu 1-2 ore înainte de manifestare. În același timp trebuie reținut faptul că orice tratament devine mai eficient dacă este administrat cu 1-2 ore înainte de intervalul asociat organului bolnav.

A fost demonstrat și puteți experimenta fiecare dintre voi, că performanțele fizice și intelectuale ale unei persoane sunt maxime în între orele 9-11 și 17-19 (veți vedea în acest articol cum să calculăm ora exactă).

Foarte important și aici revin la problemele cu somnul despre care vorbeam la începutul articolului, este ora de culcare. Trebuie să se ia în considerare că secreția de melatonină (hormonul produs de glanda pineală) începe în jurul orei 20 și atinge maximul la ora 24, după care scade brusc aproape de zero. Drept urmare, dacă ne vom culca după ora 24, ni se va altera grav funcția regenerativă a somnului. În somn stă secretul reglării optime a metabolismului (menținerea la nivel normal a proteinelor, a enzimelor, vitaminelor, mineralelor, hormonilor și a altor constante biologice). Totodată se va ține cont și de ora trezirii. De exemplu, începând cu ora 6 începe secreția de noradrenalină, un neurotransmițător strâns legat de activitatea zilnică. Somnul prelungit peste această oră va provoca perturbări ale producerii acestui hormon, generând apatie, disconfort psihic, randament fizic și intelectual scăzut.

Calculul orei exacte

Calculul este destul de simplu. Ce trebuie avut în vedere este ora răsăritului și a apusului pentru locația geografică în care vă aflați. Astfel, ora răsăritului va fi întotdeauna ora 6:00 a ceasului biologic, iar ora apusului va fi prima oră în care începe secreția de melatonină și va dura aproximativ 4-5 ore, în funcție de lungimea nopții. În acest interval va trebui să ne programăm ora de culcare.

Să luăm de exemplu ziua de astăzi, 25.05.2017, în localitatea Constanța.

Soarele răsare la ora 5:30 și apune la ora 20:36. Ceasului biologic i se va atribui orei 6:00 ora de răsărit a Soarelui, adică 5:30, iar începutul secreției de melatonină este determinat de oră de apus, adică 20:36.

Bioritmul săptămânal. Se mai numește și ritm circaseptidian. Încă din vechile și de mult uitatele timpuri, pe când omul se studia pe el însuși ca să poată înțelege natura, s-a observat că eficiența fizică și intelectuală a unei persoane are un ciclu de aproximativ 7 zile. Să ținem cont, totuși, că natura nu este definită de ceas sau de calendar. Aceste instrumente sunt încercarea omului de a monitoriza mai ușor aceste cicuri, doar că în decursul istoriei diferite influențe egoice au modificat intenția inițială. Noi, va trebui să observăm natura și să ne refacem ceasul sau calendarul. Astfel, luna începe atunci când pe cer avem Lună Nouă și tot atunci este și prima zi de luni din lună.
Ținând cont de acest aspect, randamentul nostru maxim va fi în zilele de miercuri și joi, iar cel minim în zilele de sâmbătă, duminică și luni. Lucrând prea mult, în zilele cu randament minim, vom forța funcționarea unor glande endocrine și de aici pot apărea accidente în muncă sau perturbări fiziologice. Altfel spus, nu ne va pedepsi nimeni că lucrăm duminica, doar noi inșine, pentru că nu ne înțelegem.

Bioritmul lunar. Are o durată de aproximativ 28 de zile și este dependent de rotația Lunii în jurul Pământului. În această perioadă există schimbări ale capacității fizice, emoționale și intelectuale. Repet, prima zi a lunii începe odată cu Lună Nouă, astfel ciclul fizic are o perioadă de 23 de zile, în care doar primele 11-12 zile, în care Luna este în creștere, sunt caracteristice performanțelor maxime. Acest principiu îl știau și bunicii noștri la țară, când plantau în grădină. Știau că planta are șanse mult mai mari să încolțească sau să se prindă dacă este sădită când Luna este în creștere. Ciclul emoțional are o durată de 28 de zile, în care etapa pozitivă, caracteristică prin optimism, tonicitate, înflăcărare, bună dispoziție, curaj, bucurie, tenacitate, stăruință, înțelegere etc. durează circa 14 zile, de regulă în mijlocul lunii, când Luna trece prin faza de Lună Plină. Ciclul intelectual ține 33 de zile, în care perioada de randament maxim, asociată stărilor de creativitate, memorizare, imaginație, meditație, spiritualitate reprezintă 16-17 zile, în ultimele zile ale lunii, când astrul este în descreștere. Nerespectarea acestor cicluri lunare conduce la accentuarea stresului, a disconfortului și chiar la boli.

Tot aici trebuie amintit, încă o dată, ciclul menstrual, căruia îi corespunde o variație a hormonilor hipotalamici și hipofizari, care la rândul lor determină ciclul hormonilor estrogeni, a foliculinei, progesteronului și a hormonului luteinizant. Orice perturbare a secreției acestor hormoni poate genera o serie de afecțiuni grave (chist ovarian, fibrom uterin, nodul mamar, imunodeficiențe, cancer etc.).

Atenție! Toate aceste cicluri naturale comunică cu organismul uman prin anumite glande cheie. Cea mai importantă este glanda hipofiză sau pineală. Afectarea ei prin substanțe speciale (iod, fluor, unii aditivi alimentari) conduce la dereglarea funcționării organelor și a bioenergiei în general.

Bioritmul anual. Se mai numește și circanual și corespunde rotației Pământului în jurul Soarelui. Aici ritmicitatea rezultă mai ales din adaptarea organismului la periodicitatea anotimpurilor. S-a observat, de exemplu, că ritmul cardiac este mai frecvent vara și mai scăzut iarna, temperatura corpului este mai ridicată vara și mai scăzută iarna, eliminarea apei, a sodiului și a potasiului este maximă între orele 8-12 toamna și între orele 16-20 primăvara, perioada de decese maximă este: pentru boli cardio-vasculare în lunile februarie-martie; pentru cancer, decembrie-ianuarie; pentru boli infecțioase, toamna și iarna; pentru ulcer și reumatism, primăvara și toamna. Primăvara sunt mai frecvente asteniile și afecțiunile hepatobiliare; vara, bolile cardiovasculare, neuropsihice și enteritele; toamna, afecțiunile stomacului, plămânilor, colitele și diabetul; iarna, cele renale, urinare, genitate și reumatismele. Explicația este că energia cosmică și telurică dar și factorii meteorologici (vânt, căldură, umiditate, frig etc.) ne influențează viața și de multe ori, într-un mod negativ. Spre exemplu vânturile calde, încărcate cu ioni pozitivi (Foehn, Simun, Mistral) induc la mulți oameni stări iritative, depresive și tulburări psihice. Activitatea fizică are randament maxim primăvara și vara, iar cea intelectuală toamna și iarna.

Un alt aspect important, ca o aluzie făcută la cei care spun că nu cred în zodii, periodicitățile circanuale se manifestă diferit și în funcție de ziua în care ne-am născut. Vom avea grijă, deci, să fortificăm organismul prin cure de detoxifiere, vitaminizare și remineralizare cu 1-2 luni înainte și după împlinirea a jumătate de an de la data nașterii noastre, pentru că în această perioadă de timp suntem în faza energetică minimă al bioritmului circanual și ca atare, mai expuși bolilor. Sunt perfect de acord să nu crezi în ceea ce-ți spune Neti la ora de astrologie, dar ar fi complet pueril sa tratezi cu indiferență influența corpurilor cerești asupra calității vieții.

Bioritmul multianual. Depinde în special de ciclurile cosmice multianuale. S-a constatat de exemplu că rata de îmbolnăvire este mai mare, iar unele boli (cardio- și cerebrovasculare, precum și cele nervoase și hepatobiliare) se agravează în intervalele de timp când Soarele are activitate maximă, în perioadele cu explozii solare, cu furtuni magnetice și cu eclipse. Înțelegând și respectând toate aceste bioritmicități, ne putem eficientiza activitatea, sănătatea și succesul general.

Ca să închei într-o formă filozofică, în timpurile în care trăim, omul confruntă cea mai grea etapa din evoluția sa. Animalele nu înțeleg legile naturii, dar le respectă ca pe axiome și sunt sfinte pentru ele, însă omul nici nu le înțelege, nici nu le respectă. Cred că aceasta este explicația scenei biblice cu mărul din Grădina Edenului. Ne-am aventurat să cunoaștem Creația dar ne-am pierdut pe traseu și astfel am fost excluși din armonia ei.

Bibliografie:

Paracelsus T. Ph. – Misterele supreme ale naturii, Editura Herald
Paracelsus T. Ph. – Ars alchimica, Editura Herald
Paracelsus T. Ph. – Opus Paramirum, Editura Herald
Bardon F. – Initiation into Hermetics, Editura Merkur Publishing
Ene F.V. – Să ne tratăm singuri. GHID DE TERAPIE NATURISTĂ, Editura ALL, București 2004
Dr. Hiromi Shinya – Enzima Miracol, Editura Lifestyle Publishing, București 2013
Co Stephen, Robins B. Eric – Mâinile tale te pot vindeca, Editura Polirom, Iași 2003
Hogan Kevin, LaBay Mary Lee – Puterea minții. Hipnoza și autohipnoza, Editura Antet, 2006.