Curățarea subconștientului

Lasă un comentariu

Am ajuns în sfârșit, după aproape un an de articole progresive, să vorbim și despre un subiect cu adevărat important în viața oricărei persoane interesate în mod real de propriul progres. Cred că știți foarte bine că orice om de succes, indiferent de domeniu, are în spate o mică armată de psihologi, medici, de obicei

Scurt rezumat al misterului muzicii

Lasă un comentariu

Ați devenit vreodată conștienți de mediul în care vă aflați și în acel moment să ascultați cu atenție toate sunetele din jurul vostru? Puteți efectua acest experiment și dacă sunteți atenți la interiorul vostru, veți descoperi că fiercare sunet din mediul respectiv vă generează o stare de spirit. Din păcate, majoritatea lumii nu este conștientă

Sexualitatea: naștere, metamorfoză, mister

Lasă un comentariu

Îmi doresc de foarte mult timp să scriu acest articol și sper, mai ales că în momentul de față am o stare de spirit aparte, să exprim corect tot ceea ce am acumulat până acum, sub formă de informații, sentimente, trăiri și experiențe. Cred că v-ați familiarizat deja cu stilul meu de a scrie, chiar

O metodă simplă de relaxare – Baia cu sare

Lasă un comentariu

După cum am văzut în articolul anterior, sarea de ocnă, neprocesată și neiodată, conține peste 80 de minerale și oligominerale esențiale funcționării optime a organismului uman. Pe lângă acest beneficiu, sarea mai are o proprietate extraordinară: este purificatoare. Nu mă refer strict la efectul depurativ fizic, ci mai mult decât atât, la efectul ei decongestionant

Sarea?

Lasă un comentariu

V-ați întrebat vreodată de unde provine cuvântul „salariu”? În vechime, sarea era extrem de prețuită. În Imperiul Roman, ostașii erau adesea plătiți în sare (în latină sal, salis), de unde a și rămas cuvântul care exprimă remunerația pentru muncă, salariu (salarium). La modul propriu, „un grăunte de sare” făcea (și va face mereu) diferența dintre o mâncare bună

Automasajul

Lasă un comentariu

Dacă v-ați observat atunci când ați avut parte de o durere sau ați suferit o mică accidentare, ați constatat că inconștient aveați tendința de a masa locul respectiv pentru a ameliora starea de disconfort. Hipocrat (460-375 î.Ch.), părintele medicinei, afirma că „masajul întărește corpul și-l slăbește pe omul gras”. Automasajul a fost larg răspândit în Grecia antică

Ai uitat să respiri?

Lasă un comentariu

Nu mi-am propus niciodată să scriu pe acest blog despre lucruri ezoterice, nu că nu mi-ar face plăcere, dar de multe ori, din cauza prejudecăților, judecăților, mentalității și concepțiilor, sunt înțelese greșit. Am concluzionat aproape de fiecare dată că aceste lucruri sunt adesea dificil de explicat în limbaj clasic uman, care începe deja să fie

Eliminarea emoțiilor negative și a tulburărilor funcționale cu ajutorul conștientizării de sine

Lasă un comentariu

Fiindcă nimic din corpul nostru nu este independent și pentru că noi ca entități funcționăm ca un întreg unitar: trup, minte și energie informațională, sau oricum doriți voi să numiți această a treia parte (spirit, corp energetic etc.), va trebui, așa cum am vorbit aproape în fiecare articol de-al meu, să ne tratam ca un

Diabetul zaharat. Tratament

2 Comentarii

Astăzi am terminat în sfârșit documentarea și m-am lămurit mai cu toate mecanismele care produc, întrețin și tratează acestă afecțiune numită diabet. La fel cum am procedat la articolul Cancerul. Adevărul, voi încerca să sintetizez mai întâi factorii și cauzele care conduc către diabet, apoi voi vorbi despre o strategie de tratament și în final voi enunța

Dragostea și frica. Prima lege universală

Lasă un comentariu

Ce înseamnă dragostea? Fiecare dintre noi și-a formulat în decursul vieții o definițe „proprie” pentru dragoste. Am ținut să pun între ghilimele cuvântul „propriu” deoarece  puține păreri personale sunt chiar personale. Majoritatea sunt fondate pe baza relatărilor și experiențelor altora iar noi le-am preluat mai mult sau mai puțin conștient și le-am semnat cu numele