Masa corporală. Adevărul (partea a II-a)

Am vorbit în partea I despre identificarea principalelor cauze care au ca efect destabilizarea masei corporale. Următorul pas este să izolăm, iar apoi să tratăm afecțiunea. Va exista un regim alimentar și un tratament adjuvant. Trebuie să înțelegeți că nici un medicament, niciun doctor și niciun regim de pe lumea asta nu vindecă. Voi singuri vă vindecați, celelalte etape sunt doar mijloace ce favorizează restabilirea funcțiilor vitale ale organismului. De ce am ținut să amintesc acest lucru ? Pentru că dacă voi nu vă veți acorda atenție în acest proces de recuperare, întregul tratament va fi în zadar, iar această regulă este valabilă pentru orice altă afecțiune. Va trebui să simțiți că sunteți implicat întru totul în vindecarea voastră, să nu vă descurajați și să căutați tot timpul avantajele acțiunilor voastre.

Dacă m-am făcut cât de puțin înțeles atunci cu sigurață veți îndeplini acest scop nobil și putem trece mai departe în căutarea unui tratament. Prima etapă este să dăm un reset la întreaga noastră alimentație. Să presupunem că nu știm unde este cauza, așa că vom începe de la zero, printr-o curățare generală a întregului organism: minte și trup.

echilibru

Etapa I: Curățarea

Timp de trei zile nu vom mânca sau bea nimic altceva decât ceea ce voi scrie mai jos:

Dimineața, preferabil în jurul orei șapte, imediat după ce ne-am trezit vom bea o cană din ceaiul descris mai jos. Apoi, ne vom prepara un suc de fructe de sezon, cât mai variat și mai autohton (minim trei tipuri de fructe) în care adăugăm o lingură de miere de albine și o linguriță de polen apicol. Vom încerca să includem, la alegere, următoarele fructe: pere, mere, grapefruit, struguri albi, pepene verde, prune, caise, zmeură, mure, kiwi. Vă orientați și voi, dacă nu ne găsim în sezonul anumitor fructe, ne vom axa pe citrice și mere. Dacă amestecul rezultat este prea vâscos pentru a putea fi băut, putem adăuga puțin ceai.

Preparare ceai:

Într-un recipient nemetalic se vor amesteca și mărunți moderat următoarele plante medicinale:

  • o parte Urzică (Urtica dioica);
  • o parte Trei frați pătați (Viola tricolor);
  • o parte rădăcină de Brusture (Arctium lappa);
  • o parte Cicoare (Cichorium intybus);
  • o parte Iarba șarpelui (Echium vulgare).

Se vor fierbe 4 linguri cu vârf din acest amestec timp de 5 minute în 2 litri de apă de calitate (citește articolul acesta). După fierbere se acoperă și se lasă la răcit. Acest ceai își va păstra proprietățile pentru maximum 12 ore. Se va bea o cană în jurul orei 12:00 și încă una cu jumătate de oră înainte de masa de seară. Restul ceaiului se va bea după plac și când ne este sete.

Seara, preferabil în intervalul 19:00 – 20:00 se va prepara un suc din următoarele legume la alegere: țelină, păstârnac, varză, patrunjel, ridiche neagră, ceapă, sfeclă roșie, castraveți autohtoni, morcov. Vom încerca să nu evităm niciodată sfecla roșie și ridichea neagră.

Nu se va mai consuma nimic altceva în aceste trei zile decât ceea ce a fost descris mai sus. Veți observa câteva simptome imediat după începerea regimului, cum ar fi: stare de rău general, cefalee, diaree, urine și transpirații abundente, urât mirositoare și de culoare închisă, erupții cutanate, amețeli, slăbiciune, strănut, curgerea nasului. Nu vă speriați și nici descurajați pentru că acest lucru este perfect normal. Organismul intră într-o stare de curățare și epurare care probabil nu a fost niciodată activată în viața voastră. După aceste trei zile de detoxifiere putem începe un tratament și un regim propriu-zis.

ginseng

Etapa a doua: Tratamentul

În acest tratament vom adopta o logică pe care puțini o înteleg. Orice formă de viață are nevoie de energie pentru a îndeplini o anumită acțiune. Însași vindecarea unei boli sau slăbirea este o acțiune care necesită o formă cât mai pură de energie. Glucidele sunt ceea ce avem nevoie. În anumite proporții bine calculate, ele ne asigură un aport energetic necesar întreținerii funcționării corecte a întregului organism. Astfel, dimineața ne vom prepara un smoothie din fructe compus din următoarele:

  • trei fructe de sezon (aproximativ 300g);
  • o linguriță de Ginseng (Panax ginseng) sau Ginseng Siberian (Eleutherococcus senticosus);
  • o linguriță de Ginkgo (Ginkgo biloba);
  • 2 linguri semințe de cânepă decorticate măcinate.

Acest amestec ne va stimula și echilibra metabolismul. Un alt secret în reglarea arderilor caloriilor este respirația. Gândiți-vă ce se întâmplă cu un motor de mașină când nu mai are aer, chiar dacă are combustibilul necesar. Practic, rata metabolică este direct proporțională cu masa de aer inspirată. Se cunoște că oamenii activi au un volum mai mare al plămânilor, astfel masa de aer care poate fi înmagazinată este cu mult mai mare decât la personele sedentare.

Un alt aspect important în echilibrarea organismului este raportul melatonină-serotonină. Cu alte cuvinte, va trebui să respectăm cele șapte-opt ore de somn în intervalul 22:00-6:00 pentru a beneficia de efectele pozitive ale melatoninei și să ne expunem cât mai mult la lumină solară, într-un mod adecvat, în funcție de puterea soarelui, pentru a stimula producția de serotonină. Puteți citi mai multe despre acești doi hormoni pentru a afla că ei sunt practic implicați direct sau indirect în orice proces al organismului.

Pulberea de plante medicinale cu miere

Vom amesteca următoarele plante medicinale, toate în părți egale: rădăcină de Brusture (Arctium lappa), frunze de Urzică (Urtica dioica), Sânziene (Galium verum), semințe de Armurariu (Silybum marianum),  Ghimpe (Xanthium spinosum), Pufuliță (Epilobium hirsutum), Licheni de piatră (Cetraria islandica), Păpădie (Herba Taraxaci), frunze de Mesteacăn (Betula pendula), flori de Soc (Sambucus nigra), Măceșe (Rosa canina), fructe de Cătină albă (Hippophae rhamnoides), Volbură (Herba convolvuli), fructe de Ienupăr (Juniperus communis), frunze de Nuc (Juglans regia), Coada-calului (Herba equiseti) și Cicoare (Chichorium ithybus). Ca proporție, e bine de știut că pentru 2 luni de tratament va fi necesar 3 kg de macerat. Acesta va fi compus din 2 kg de miere de albine și 1 kg de pulbere din plantele de mai sus. Vom râșni toate plantele, le vom măsura (aproximativ 60 de grame din fiecare plantă) și le amestecăm cu mierea de albine. Se vor administra 2-3 lingurițe din acest preparat de trei ori pe zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înaintea meselor principale, împreună cu un pahar de suc de fructe sau legume (dimineața se bea cu smoothie-ul prezentat mai sus).

Regimul alimentar

Vom adopta un regim etapizat caloric pentru o perioada de 2 luni (8 săptămâni) astfel: săptămâna I – 1000 kcal; săptămâna a II-a – 900 kcal; săptămâna a III-a – 800 kcal; săptămâna a IV-a – 700 kcal; săptămâna a V-a – 600 kcal; săptămâna a VI-a – 500 kcal; săptămâna a VII-a – 400 kcal; săptămâna a VIII-a – 300 kcal. Din tabelul acesta vă puteți calcula singuri aportul caloric. Încercați să abordați o alimentație variată, în care să includeți proteină animală cât și vegetală, carbohidrați, glucide și lipide. Spre exemplu, se poate consuma iaurt, caș, brânză de vaci, zer, ouă fierte tari, pește slab, carne slabă de pasăre, legume crude în salate sau fierte înăbușit, fructe (se vor evita cele confiate), sucuri naturale de fructe și/sau legume, uleiuri vegetale (maxim 1 g/kg corp) și sare neiodată (de murături sau de Himalaya). Este interzis consumul de dulciuri, zahărul și produsele din zahăr, ciocolata, pastele făinoase, fructele confiate, murăturile, măslinile, apa minerală carbogazificată, sucurile industriale, vinul roșu, băuturile spirtoase, compoturile, conservele de orice fel, excepție fac cele de pește, cartofii și morcovii în exces, sosurile și condimentele, apa de la robinet. Se va folosi doar pâine din făină integrală, fără alte adaosuri, iar uleiul vegetal (măsline, cânepă etc.), de regulă, îl veți consuma doar în salate.

Observații

Pentru a alunga senzația de foame și pentru a completa necesarul de fibre și carbohidrați puteți citi și prepara următoarea rețetă.

Cafeaua se va consuma în cantități cât mai mici sau deloc și preferabil cea verde. Chiar dacă ajută la eliminearea apei din organism și accelerează arderile, ea implică multe efecte secundare, de care vom încerca să ne lipsim.

Orezul îl vom reduce treptat, astfel ca la sfârșitul primei săptămâni de cură să-l eliminăm complet.

Vom încerca să trezim metabolismul încă de dimineață urmând programul acesta.

Faceți cât mai multă mișcare. Nu e nevoie de un sport anume. Minim 30 de minute de mers pe jos zilnic este suficient.

Acest tratament prezentat este o variantă ușor de suportat pentru că prevede micșorarea progresivă, de la o săptămână la alta, a numărului de calorii și nu printr-o scădere bruscă, așa cum se întâmplă în acele diete „minune” prescrise de nutriționiști „adevărați”.

Lasă un răspuns