Eliminarea emoțiilor negative și a tulburărilor funcționale cu ajutorul conștientizării de sine

Fiindcă nimic din corpul nostru nu este independent și pentru că noi ca entități funcționăm ca un întreg unitar: trup, minte și energie informațională, sau oricum doriți voi să numiți această a treia parte (spirit, corp energetic etc.), va trebui, așa cum am vorbit aproape în fiecare articol de-al meu, să ne tratam ca un întreg. Nicio afecțiune nu se manifestă doar asupra unui organ în parte, ci dezechilibrul este pretutindeni în noi. Înainte de a descrie o puternică tehnică de auto-diagnosticare, voi trece în revistă câteva noțiuni de bază, pentru a înțelege cu ce lucrăm noi și care este mecanismul de funcționare.

În primul rând trebuie să înțelegeți și să o considerați lege, pentru că este demonstrată inlcusiv fizic, că orice afecțiune se manifesta mai întâi asupra elementelor subtile din corpul nostru. Elementele subtile din corpul nostru, după cum spune și numele, sunt acele subansamble care sunt mai puțin dense decât materia, adică energia. Înainte de toate, noi suntem energie (Energia = masa materiei * viteza luminii la pătrat – Teoria relativității, Albert Einstein), deci este perfect normal ca orice să se manifeste mai întâi la nivel energetic.

În al doilea rând, orice emoție, gând, sentiment, stare de spirit, nu este nimic altceva decât o formă de energie pură. Toate acestea se unesc în decursul vieții și formează corpul nostru energetic, care este oglinda corpului fizic. „Ești ceea ce gândești” – o expresie foarte adevărată.

Suntem dotați cu subconștient, un fel de centru de comandă și control care funcționeză indiferent de voința noastră. Orice emoție negativă sau gând negativ va fi preluat de subconștient și înmagazinat, sub formă de energie, într-un organ al corpului. În acest moment corpul nostru fizic încă nu prezintă niciun simptom de boală, însă, într-un timp relativ scurt se va produce inevitabilul. Aceste afecțiuni nu vor putea fi tratate de medicina convențională, ele vor fi numite tulburări funcționale și întreg „tratamentul” va consta în calmante sau amelioratoare de simptome. Dacă vom reuși să înțelegem subconștientul, să ne înțelegem, atunci vom aduce numeroase ajustări de programare în acest centru, iar tulburările fucționale vor dispărea cu totul. Va fi ca o minune. Exercițiul pe care îl prezint mai jos ne va ajuta să realizăm acest lucru.

Mai întâi, pentru a crea o legătură conștientă cu subconștientul, va trebui să învățăm să ne relaxăm. Majoritatea persoanelor din societatea actuală nu știu cum să se relaxeze. Mintea lor este mai tot timpul bombardată de gânduri, de multe ori chiar materializate în acțiuni fizice. Nici măcar în somn nu se relaxează. Aceste persoane vor fi tot timpul la un pas de boală.

Exercițiu

Ne vom alege un moment în care nu suntem presați de timp sau deranjați. Știu că majoritatea vor spune că nu există așa ceva în viața lor. Copii, serviciu, mâncare, cumpărături, soacră, mamă etc. Ei bine, gândiți-vă doar că toate acestea sunt lucruri care vă exteriorizează spiritul. Veți trăi tot timpul, metaforic vorbind, la serviciu, la cumpărături, lângă soacră și foarte puțin cu voi înșivă. Când ați uitat de voi înșivă, v-ați terminat și viața. Obișnuindu-vă așa, atunci când copiii vor crește și vor pleca, când soacra și mama vor muri, când nu ma ai pentru ce să mai faci atâtea cumpărături și când ieșiti într-un final la pensie, veți realiza că nu mai aveți pentru ce trăi, pentru că nu vă mai găsiți un scop anume. Dar un om înțelept nu-și caută scopul în lucruri atât de materiale, ci se va îndrepta spre idealuri superioare, acolo unde, doar prin echilibru se va putea ajunge. Priviți-vă viața și modul în care trăiți. Dacă este atât de corect pentru voi, atunci de ce totuși vă îmbolnăviți, de ce în ciuda eforturilor făcute copiii voștri primesc o educație eronată și de multe ori vă dezamăgesc, de ce vă certați cu frații și surorile, de ce vă înșelați între voi și multe altele. Întrebați-vă și veți avea multe surprize atunci când veți primi răspunsurile.

 1. Așează-te într-un scaun confortabil, de preferat unul care să ne susțină și capul. În cameră ar trebui să domine o atmosferă obscură, eventual poți arde uleiuri esențiale de lavandă sau rozmarin pentru o aromă placută în aer. Totuși, încearcă să nu fii prea relaxat, iar camera să nu fie prea întunecată, pentru că este foarte probabil să adormi, ceea ce nu e scopul nostru.

2. Închide ochii pentru a te relaxa mai departe. Ține gura închisă dar lasă maxilarul inferior relaxat și limba sa fie lipită de cerul gurii. Respiră apoi de opt ori. Fă-o încet și trage aerul, fără zgomot, cât mai adânc în plămâni. Să simți cum ți se umflă abdomenul. Este aceeași repirație ca și atunci când caști.

3. Este mai ușor să intri în legătură cu subconștientul dacă el este relaxat și este mai ușor să-ți relaxezi mintea dacă ai corpul relaxat. Așa că vei începe să-ți relaxezi treptat corpul. Vei începe de la degetele de la picioare spre cap, spunându-ți în minte foarte încet și subtil: „(Partea respectivă a corpului) este pe deplin relaxată”. Simte ca și cum ai respira prin acea parte a corpului. Inspiră și expiră în acea parte apoi treci mai departe. Simte cum în urmă nu rămâne nicio tensiune, nici o încordare. Totul este moale și relaxat. Iata o ordine de relaxare fizică pe care o poți încerca:

  1. Piciorul drept împreună cu degetele
  2. Genunchiul drept, porțiunea piciorului de sub genunchi
  3. Coapsa dreaptă
  4. Piciorul stâng împreună cu degetele
  5. Genunchiul stâng, porțiunea piciorului de sub genunchi
  6. Coapsa stângă
  7. Șolduri, pelvis și fese
  8. Partea din față a abdomenului
  9. Pieptul
  10. Zona lombară
  11. Coloana vertebrală
  12. Partea toracică a spatelui
  13. Mâna dreaptă
  14. Încheietura mâinii și antebrațul drept
  15. Cotul și brațul drept
  16. Mâna stângă
  17. Încheietura mâinii și antebrațul stâng
  18. Cotul și brațul stâng
  19. Gâtul și laringele
  20. Maxilarul inferior
  21. Fața
  22. Capul

Veți observa cu uimire că dacă suferiți de vreo durere, doar prin această simplă relaxare se vor diminua din simptome.

4. În starea de liniște observă ce anume simți și în ce parte a corpului. Respiră liniștit și fără zgomot. Conștientizează-ți tot corpul. Nu încerca să conștientizezi doar o anumită parte a corpului. În caz că mintea este atrasă de o anumită zonă, nu-i nimic. Nu începe însă să te forțezi să conștientizezi piciorul stâng sau capul. Ia-o ca pe o scanare a întregului corp. Observă orice senzație sau impresie care apare pe măsură ce devii conștient de corpul tău. Acordă aproximativ 5 minute acestei scanări generale.

5. În continuare, dacă suferi de vreo durere sau de o afecțiune anume, conștientizează zona sau durearea respectivă. Dacă te doare capul, simte toate sentimentele pe care ți le provoacă durerea de cap. Dacă te doare burta, spatele sau suferi de anumite dureri emoționale, concentrează-te pe zonele respective. Conștientizează cât mai profund zona sau durearea respectivă.

6. Fii liniștit și observă ceea ce simți. Relaxat, conștientizează orice senzație sau sentiment care apare. Să ai tot timpul încredere în ceea ce simți. Niciodată nu vei fi înșelat. Nu fi critic cu tine însuți. Nu e momentul să te judeci pentru ce simți și nu trage concluzii asupra motivului pentru care simți anumite lucruri.

7. Dacă împotrivirea îți sporește sau simți o neliniște accentuată, e doar subconștientul tău, care încearcă să-ți comunice. Te cufunzi într-o zonă unde nu ai mai fost demult sau deloc în viața ta. Subconștientul a îngropat acolo niște emoții negative. Dacă nu devine inconfortabil, concentrează-ți atenția pe acea zonă. Fii una cu senzația. Fii cu adevărat conștient de ea. Respiră în continuare liniștit și profund. Daca te simti prea inconfortabil atunci poți înceta și vei relua ședința altă dată.

8. Dacă te concentrezi pe o emoție negativă și ești în stare să rămâi cu ea, ar trebui să descoperi cum ea trece sau își pierde din intensitate într-un timp scurt. În acest moment poate fi înlăturată definitiv și automat va surveni și vindecarea sau doar temporar, dar repetând ședința vei fi mult mai obișnuit cu acea zonă. Astfel vei obține o perioadă mai lungă de relaxare, iar în final vei stoarce emoția negativă de energie în totalitate și o vei înlătura din corpul tău energetic.

9. La încheierea ședinței, mulțumește subconștientului pentru ajutor, deschide ochii și întinde-te puțin înainte de a te ridica, la fel ca atunci când te trezești dimineața.

Lasă un răspuns