Dorință, necesitate și ambiție

Poate vă întrebați ce legătură au unele articole, în care vorbesc despre anumite aspecte ale vieții sociale, cu sănătatea noastră. Ca să lămurim acest lucru, aș vrea mai întâi să vă descriu o simplă întâmplare pe care am auzit-o și eu la rândul meu de la altcineva. Un multimilionar de vreo 60 de ani din București, care deținea foarte multe imobile de valoare, a găsit puțin timp într-o zi și a povestit câte ceva din viața lui. Spunea că duce o viață foarte agitată, plină de stres, cheltuie o grămadă de bani pe tratamente scumpe și că nu are timp nici măcar să doarmă mai mult de patru ore pe noapte. La un moment dat, i s-a adresat întrebarea: „Păi, dacă aveți această vârstă, copiii la casele lor, încă atâția bani și probleme de sănătate, de ce nu vă relaxați și vă vedeți de o viață în tihnă?”. Domnul a răspuns: „Mai bine mor decât să văd cum afacerea mea este întrecută de concurență!”. Exemplul de mai sus este un caz concret de ambiție, care inevitabil atrage după ea lăcomie și invidie. Putem observa că domnul este bolnav și nu mai are niciun motiv să-și continue chinurile, dar totuși o face. Este foarte probabil ca ambiția sa, pe care a dobândit-o încă din tinerețe, să-i fi adus în diferite etape ale vieții tot felul de motive care să-i susțină activitățile pe care le desfășura. Înainte să se însoare, a tras din răsputeri, făcând de multe ori lucruri de care nu a fost mândru, pentru a câștiga cât mai mult și cu motivul de a deveni un barbat tot mai influent, crezând că doar așa va putea atrage o fată sau alte persoane râvnite de partea lui. Apoi, după ce s-a căsătorit cu o nuntă pompoasă și a avut copii, s-a ambiționat să câștige și mult, pentru a le oferi copiilor ceea ce alții nu aveau. Cu alte cuvinte, toată viața și-a căutat motive pe care să le creadă pentru a-și ascunde ambiția, lăcomia și invidia. Domnul s-a îmbolnăvit inevitabil, pentru că boala, așa cum scriu aproape în fiecare articol, este un dezechilibru. Ambiția sa l-a tras în jos, l-a dezechilibrat și chiar dacă acum tratamentele alopate încă îi mai alină durerile, mai târziu când leac nu va mai fi, inclusiv el își va constata erorile vieții.

Introducerea de față îmi doresc să fie un apel preventiv către persoanele care aleargă în direcții asemănătoare cu ale domnului de mai sus și în același timp o rescriere în memoria mea, pentru a-mi mări șansele de a nu cădea în ispită. Până la urmă, cu toții suntem oameni, niște animale intelectuale.

V-ați întrebat vreodată care este diferența între dorință și necesitate? Aseară, în timp ce vorbeam cu o fată, am auzit din nou o expresie foarte des întâlnită: „avem și noi nevoile noastre…”. Din păcate, lumea confundă foarte des nevoile cu dorințele și în cel mai rău caz cu plăcerile vicioase. Nu este o nevoie să mănânci după ce te-ai săturat, sau să ai o casă cu șapte camere iar familia ta să fie formată din doi membri, sau să te îmbraci cu haine de sute de euro doar pentru a onora firma respectivă. Nevoile sunt lucrurile idispensabile din viața unui om. Este evident că fiecare om își va personaliza nevoile în funcție de viața pe care o duce. Nu putem spune despre un om că este lacom dacă are cinci copii și o casă cu șase camere. Această persoană și-a dozat nevoile în funcție de viața pe care o are. Un sportiv nu este lacom dacă mănâncă mai mult decât un bibliotecar sau un bancher nu este lacom dacă se îmbracă în costum pe când un mecanic în salopetă. În aceste exemple lăcomia nu-și are sensul. Fiecare își dozează nevoile în funcție de stilul de viață pe care îl duce. Lăcomia se naște din ambiție iar ambiția din necunoașterea vocației. Persoanele care își cunosc vocația, își vor îndeplini munca din plăcere, iar când vor cunoaște persoane mai experimentate decât ele, cu bucurie vor căuta să învețe mai multe, fără să fie invidioși. Ele vor fi tot timpul sigure pe ele, deoarece știu că oriude s-ar duce s-ar descurca. Au meseria în sânge, simt lucrurile într-un mod deosebit și acest fapt le face să nu alerge după siguranță. Atunci când nu îți cunoști vocația și faci altceva, în subconștient se formează o frică, care îți va spune tot timpul într-un mod subtil: „Tu nu ești bun în acest domeniu. Niciodată nu vei fi profesionist în acest domeniu. Nu este ceea ce te definește.”. Astfel, persoana în cauză va deveni frustrată, de cele mai multe ori fără să știe de ce și va acționa cu frustrare, negând ideea că ea nu este potrivită în acel domeniu. Își va dori cu orice preț să ocupe o funcție cât mai înaltă, crezând că acea funcție îi va oferi siguranța care îi lipsește. Va fi invidioasă pe persoanele care fac treaba mai bine decât ea și se va ambiționa fără motiv să aibă cât mai multă influență, bani și putere.

Dar, ce este dorința? Ca o definiție personală, observându-mă pe mine, dorința este un fenomen foarte greu de controlat, care se naște dintr-o frustrare. De fiecare dată când devin conștient de cauza unei dorințe, dorința începe să se facă mică, să se stingă ca o flacăra care nu mai are oxigen și în final dispare. Nu am întâlnit dorințe până acum care să-mi contrazică teoria. Nu vreau să se ajungă la confuzia în care ar trebui să trăim în sărăcie deplină, cu haine rupte, murdari, cu mâncare de proastă calitate și într-o peșteră. În general, acest stil de viață apare din două motive: ori persoanele care trăiesc așa sunt atât de pline de vicii încât le-au înăbușit judecata, ori o fac din ambiția de a dobândi anumite virtuți spirituale sau psihologice. Există și excepții, foarte rare, desigur, cum ar fi persoanele care pur și simplu au vocația de a fi pustnici și nu simt nevoia vieții materiale, dar ei o fac cu plăcere și nu sunt nici vicioși, nici ambițioși. Dorința e bună doar pentru un singur motiv: ne ajută să identificăm frustrarea, iar așa vom putea să ne perfecționăm și să ne cunoaștem mai bine. În alte situații, personal, consider dorințele inutile. Secretul fericirii este calibrarea necesităților după stilul de viață definit prin vocație.

În încheiere, o să răspund la prima întrebare: ce legătură are acest gen de articol cu sănătatea? Onest să fiu, cred că plictisesc lumea la cât de des spun acest lucru. Sănătatea este echilibru! Nu există sănătate fără echilibru interior. Nu există echilibru interior fără autocunoaștere. Nu există autocunoaștere fără autoobservare. Vocația ține de autocunoaștere. Dacă nu ne știm vocația înseamnă că nu ne cunoștem, iar dacă nu ne cunoaștem însemnă că nu avem parte de echilibru interior. Dacă nu avem echilibru interior, nu vom fi sănătoși. Cu aceste fraze am făcut și recapitulare la Logică matematică (glumesc).